sâmbătă, 24 aprilie 2010

BCR = Boul Cu Restanţe

...ăla-s eu, mai bogat acum (cu o experienţă inedită şi senzaţională, în sensul că mi-a dat nişte senzaţii de care nu mă văd scăpat prea uşor. Nici prea întreg).
Pe scurt: de-acu doi ani am de plătit în fiecare lună câte o rată pentru un împrumut. Nu mult (nici o sumă nu-i mare când o ai, şi-i enormă când lipseşte).
În decembrie trecut mi s-a agravat brusc situaţia financiară: veniturile familiei mele de 4 membri s-au redus la 1.000 lei lunar, pe durată nedefinită. Aşa că mă duc eu, ca omu' necăjit, la BCR, să cer o amânare a plăţii ratelor cu 3 luni. S-a mai încercat, s-a mai reuşit, deci ar trebui să meargă (deja vă văd rânjind, anticipativ, a pagubă; aveţi dreptate, dar aveţi şi puţintică răbdare).
Timp de câteva săptămâni mă tot duc eu încolo, cu acte, dovezi de salariu, certificate, adrese - mă rog, tot circul, de care nu sunt vinovaţi angajaţii sucursalei locale a BCR, că şi ei, săracii, le trimiteau la Înalta Poartă, de unde veneau cereri pentru altele. Cred că le-o fi tăiat încălzirea pe timpul iernii, şi şi-au făcut oamenii rost de hârtie pentru foc, cum au putut.
Ei, dragii moşului, au trecut alea trei luni fără răspuns, ba, de la o vreme, nici cereri pentru alte hârtii nu-mi mai veneau - semn că vremea devenise mai caldă sau că BCR Bucureşti trecuse pe surse de încălzire mai comode. Între timp, m-am mai redresat financiar, şi m-am gândit că n-are rost s-o mai lungesc, că au trecut deja patru luni de când voiam eu o amânare pe alea trei. Şi mă duc eu - ieri, că deja s-a făcut aprilie - să reiau achitarea ratelor şi să anunţ că, dacă tot n-au făcut nimic cu cererea aia, acum ar fi vremea s-o îngroape definitiv. 
Ce credeţi? Cum am dat banii, cum m-am trezit cu un apel telefonic de la o firmă de recuperare, căreia BCR îi încredinţase "cazul" meu (aşa-i trebuie cui plăteşte...), care mă anunţă, politicos dar ferm, că suma restanţelor mele plus penalizările pentru întârziere urcă la aproape dublu faţă de cât socotisem eu că datorez, şi că "ar fi cazul să vă grăbiţi cu plata, să remediem situaţia, că-i mai bine aşa pentru toată lumea". Politicos, dar ferm, aşa cum îi stă bine unei firme de recuperări.
Păi întreb şi eu, ca boul, de ce nu mi-or fi zis din ianuarie ca nu-mi aprobă cererea de reeşalonare, să ştiu o treabă clară? I-am întrebat şi pe recuperatori, retoric, pentru că n-aveau ce-mi răspunde. Până la urmă cred că asta e un fel de strategie de adus bani la puşculiţă: când n-ai curaj să te legi de unu' mare şi tare, care se bate pe burtă cu Puterea, încerci să compensezi paguba pe care ţi-o face ăla "completând" de pe la 1.000 de alţii, mai mici şi mai fără ciocu' mare. Îi laşi cu cererea-n mână şi ochii-n soare patru-cinci luni, fără să zici nici da nici ba, apoi îi penalizezi pentru întârzerea plăţii. Rezultatul se numeşte Boul Cu Restanţe. Cum ziceam la început.

marți, 13 aprilie 2010

Caravana Gaudeamus la Cluj

Începând de miercuri, 14 aprilie, până duminică, 18 aprilie, Caravana Gaudeamus poposeşte la Cluj, în Piaţa Unirii. Adică la botul calului lu' Mathias, ca de obicei. Cine vrea cărţi, CDuri. DVDuri, muzică... mă rog, di tăti, mai puţin ţoale, agroalimentare şi etnobotanice, e binevenit.

În plus, undeva la uşa cortului, la standul de cărţi al editurii Anteea, voi fi prezent şi eu joi, 15 aprilie, la ora 12.30, lângă teancul de cărţi pentru copii pe care le-am ilustrat pentru Anteea (13 sau 14 titluri, parcă). Care aveţi copii între 3 şi 9 ani, aduceţi-i la inaugurarea standului, cu o poezie sau un cântec învăţate - se dau premii, neamule! Ba chiar, incredibil, imprevizibil şi senzaţional, premii în cărţi! Nu mezeluri, cozoroace fără şepci sau excursii exotice în paradisuri fiscale. Cărţi. De citit, cu litere, cuvinte şi desene.
Pe lângă asta o să mai punem de-un mini-atelier de desenat desene şi colorat cărţi de colorat, poate şi ceva jonglerie, clowning, prosteală şi cam tot ce se poate face până se prind oamenii ăia şi ne dau afară.

Joi, deci, la doişpe treizeci.
La botu calului şi uşa cortului.
Ptiu, ce etnic sună...
Da-i pe bune.
Serios.