duminică, 31 ianuarie 2010

Incepând de luni, 1 februarie, în cafeneaua-galerie La Galerie, strada Samuel Brassai 4, Cluj-Napoca, veţi (sau aţi, dacă va lasă lenea) putea admira (sau dimpotrivă) o expoziţie de ilustraţii haiose ale Poveştilor lui Ion Creangă, puse pe hârtie de al dumeavoastră Graphite. Nu vă aşteaptă nimeni la intrare, dar, dacă ajungeţi, n-aveţi ce pierde - în afară de timp. Oricum, cafeaua face toţi banii.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Ion Raţiu, 10 ani de la deces

...de fapt, cred că de scârbă ne-o fi întors omul ăla spatele. Ca şi Corneliu Coposu, ca şi Călin Nemeş, ca mulţi alţii. Ultimul om pentru care am votat în ţara asta şi, probabil şi în viaţa mea, că nu văd să mai apară vreunul, nu dintre caricaturile astea de fantomă politică. Ultimul înger cu papion, dacă nu-l număr şi pe Dan Puric. Noroc că măcar el e încă printre noi, plus încă vreo câţiva care, prin simplul fapt că există, mai ţin lumea asta într-o bucată.

Aşa, de şi din amintire, pentru cine nu ştie, câteva din vorbele memorabile ale Domnului Raţiu, din vremea în care candidase la prezidenţiale: "Dacă vreţi să trăiţi bine, comunismul trebuie să moara"; "Dacă vreţi comunism, votaţi-l pe Iliescu; dacă vreţi democraţie, votaţi-mă pe mine"; "Eu am dreptate şi tu n-ai. Dar pentru dreptul tău de a nu avea dreptate eu sunt gata să mor".

Eh, suntem o ţară de surogate. Şi surogaţi. Comunism n-am avut, ci dictatură. Democraţie n-avem, ci anarhie şi debandadă. Într-un interviu cu Grigore Leşe, un fost staroste de căluşari spunea, simplu, "prea bun îi Dumnezău cu noi oamenii, faţă de cât merităm". Mai bine n-ar fi zis-o nici Heidegger.

vineri, 8 ianuarie 2010

Jurnal de balamuc 1

...sau mai bine-ar fi fost Călin, file de ospiciu, parafrazându-l pe poetul nepereche ? (n-am înţeles niciodată expresia asta, mă duce cu gândul la testicule lipsă. Rimează cu "ureche"; o fi o aluzie la sănătatea lui mintală? dacă da, se potriveşte aici...)
..decât că nu mă cheamă Călin, iar cei care poartă numele ăsta n-au nici o vină că trăiesc unde trăiesc - decât dacă au avut ocazia să emigreze şi-au preferat să rămână. Treaba lor, singuri şi-au făcut-o. Deci, rămâne Jurnal de balamuc. Pentru că trăiesc într-unul. Se numeşte România, bine-aţi venit, lasciati ogni speranza, voi ch'i entrate. Uite de ce, pentru început:

1. Odată cu deszăpezirea a început numărarea gropilor din asfaltul şoselelor patriei. E jale, sunt multe, si o... un fel de... ...hai să-i zicem responsabilă din partea autorităţii de resort (deşi la partea cu responsabilitatea am îndoieli serioase) zicea că-i normal, nu vine de la calitatea asfaltului ci pur şi simplu asa se întâmplă când se topeşte zăpada, apar gropi, hi hi hi. Curat responsabilă. Am o corectură de facut, madame: gropile alea apar la topirea zăpezii în sensul că devin vizibile când nu le mai acoperă nimic! Da' erau acolo şi înainte, aşa să ştiţi! Am şi o soluţie ca să le reduceţi numărul: UNIŢI-LE ÎNTRE ELE!

2. Două clanuri ţigăneşti din Bucureşti sunt în război. După ultimele ştiri oficiale, motivul rivalităţii între ele este că unul dintre clanuri l-a propus pe Gabriel Liiceanu la “10 pentru România” pentru titlul de cel mai mare filosof român în viaţă, iar celălalt îl preferă pe Andrei Pleşu. Surse neoficiale ne-au dezvăluit însă, sub protecţia anonimatului, că de fapt totul a pornit de la o dispută între şefii de clan, pe tema “cine ar merita premiul Nobel pentru literatură, Mircea Cărtărescu sau Horia-Roman Patapievici?”Sper ca dupa triumful meritat al Hertei Muller conflictul etnocultural să se stingă, mai ales că şefii respectivi au primit vestea cu aceeaşi reacţie: "haoleu, da' nici măcar nu-i româncă de-a noastră!"

Restul mai încolo, că-s multe de zis. Închei cu o ilustraţie care va sta curând pe coperta celei mai originale ediţii a Poveştilor lui Ion Creangă (de la prima ediţie încoace, desigur).