vineri, 9 decembrie 2011

Seară Shamrock la O'Beer

Vineri, 9 decembrie, se cântă şi se bea ca în Irlanda.


luni, 23 mai 2011

luni, 4 aprilie 2011

Cum am devenit escroc (3): Info-hoţline



(Avertisment pentru care-ai zis că-s leneş: scriu de o lună la episodul ăsta, da' tot câte puţin, că n-am vreme nici de-o depresie. O să daţi, din cauza asta, de referinţe şi evenimente deja învechite şi demodate, da' n-am ce face, aşa s-au întâmplat şi aşa vi le-nfloresc şi eu. Să trăieşte!)


["Ţară de secături, ţară minoră , căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei ...
Acolo ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştri care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti ...Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală."   
 ...asta a zis-o Octavian Goga, în 1916 !!!!!]


- No, care-i baiu'? mă ia senil-părinteşte Moş Obstrucţie.
- Baiu-i toată treaba asta (ANA Fură mere, ANAFurisită fie ea în veci, amin! - trebuia să mă fi făcut popă, ăştia n-au probleme cu SRL-urile, cu ochiu' dracului şi cu ANAFura ei de afacere), mă-ncălzesc eu la rezistenţe. E dusă cu pluta! Pe apa Sâmbetii! Cum drac am de plată când firma-i dizolvată (iacătă-mă-s şi versificator la nervi, no!)?
- Asta-i legea, dragă, gângureşte Moş Inducţie către o priză multiplă din perete. Probabil vorbeşte cu ea de ani de zile. Mă rog, nu-i treaba mea ce-i între ei, deşi cred că priza aia-i  suflă răspunsurile, altminteri nu-mi dau seama de unde iese perla următoare: la noi (în Hanoi, mă ia rima pe dinainte), dacă sunteţi în evidenţe însamnă că exişti. Adică plăteşti, no!




[Moni i-a tras şutul final lu' Iri. Destul de tare, că la teveu îl văd cam în aer. No, Iri, cum te descurci în cădere, rămas fără paraşută?]




Plătesc, deci exist, cum ar veni. P-asta o ţine minte moşu' din vremea-n care, probabil, se plimba de vorbă cu Descartes. Oare franţuzu' o fi avut necaz cu impozitele?


- Adică ba nu plătesc, i-o-ntorc eu, creştineşte, şi pe obrazul celălalt. Firma nu mai există din primăvară, şi nu mai produce nimic - în afară de pagube - din primăvara trecută. Şi atunci de unde bani, no?
Se uită la priză. Nimic. Se uită în sus, la o gură de ventilaţie. Nimic. Se uită în jos, nu-mi dau seama la ce. O fi vreo gaură de şoarece. Asta-i de-a dreptul teleconferinţă.
- Domnu' dragă, mă ia el pe oficialiceşte, io nu ştiu (no, ţ-o rămas priza-n pană de idei, ha?), da de plătit trebe plătit, altfel nu putem mere mai departe. Fără plată nu-i lichidare, 'nţelegeţi matale? (şi nici durere, nici suferinţă, nici întunericul şi scrâşnirea dinţilor,  fraiere!!!)


[Emil Boc: "la finele lunii martie putem considera că România a ieşit din criză." ...Evident, românii vor trebui să mai aştepte...]



Ei, şi-acum vine momentul meu de glorie. My turn now, Moş Seducţie. Şi nu-mi trebe nici priză. Da' oricum, mă uit în jur, să evaluez situaţia. Am rămas doar eu "civil" p-aici. În rest numai funcţionare în diverse stadii de descompunere. pe scaune tapetate, probabil, cu SuperGlue. Şi plictiseală. Şi Moş Deconstrucţie, căruia i-am pus gându' ăl rău.


-No, asta-i, cum ziceţi: fără plată nu-i necaz. Uitaţ' cum facem: vă las numărul meu de telefon, şi când găsiţi legea care prevede (chiar, cine-i cretinul ăla de-a-nceput să pronunţe "prevéderi", de s-au luat toţi retardaţii de la ştiri după el? L-aş pune să conjuge de 100 de ori verbul "a vedea" cu accent numai pe prima silabă, prozodia şi topica moşilor lui de ameţit, cu cine l-a trecut bacu' la română....) că o persoană fizică poate fi obligată să plătească din buzunar impozitele unei firme care nu mai există de 7 luni şi nu mai produce profit de un an jumate, firmă cu care respectiva persoană fizică nu mai are nimic de-a face, chemaţi-mă.
- ....no, şi plăteşti, dragă? mă abureşte Moş Reproducţie, încercând, cred, să mă hipnotizeze prin singura lentilă care-şi mai face treaba.
- Nu plătesc, no, cum să plătesc, am zis io că plătesc? Mă chemaţ', vin şi mai vorbim, mai povestim, c-a început să-mi placă (ba parcă încep să duhnesc a mucegai...)


La care, ce credeţ' că face Moş Seducţie? Nu, nu infarct, nu apoplexie, nimic de genu'. Deşi se gândeşte o vreme în tăcere, mult. Sau poate numa' tace; în două secole de muncă la ANAF  înveţi o mulţime de trucuri... Se apleacă (tulai, drace, deci nu-i una cu scaunu'!) pân' la gaura din geamul coteţului de sticlă şi-mi susură, cu un ceva conspirativ în expresia ramei ochelarilor:

- Uite, dragă, cum facem. No (bagă bine la cap!): ţ-or mai vini scrisori de la ANAF; nu deschizi nimic, nu citeşti nimic. Dacă vine vr'un aviz poştal că să meri să iei scrisoare, nu meri. Ni zici nic, nu faci nic. Nu răspunzi la somaţii, nu te prezinţi la citaţii, nu plăteşti nic.  Că-n doi ani de nerăspuns te desfiinţăm automat....




No. Ce poţi să-i mai nerăspunzi omului, ANAFului, lu' Dumnezeu şi lumii în general, după ce-ai plătit (degeaba, constaţi) forfetare pe-un an de zile, plus facturi, taxe, impozite, timp, energie şi nervi? Poate aveţi vreo idee, că mie mi s-au dus vorbele pe unde şi-a-nţărcat Ministerul de Finanţe angajaţii...







joi, 17 februarie 2011

Cum am devenit escroc (2): No, honey, no money?

(Iacătă-mă-s din nou. Mulţam c-aţi observat pagina "galerie de imagini" şi să ştiţ' că la comentarii pe mess nu mai răspund. Ori le postaţi aici, ori le iau drept nule şi neavenite). Deci:

- Da' ce, vi se pare că-s bolnav? mă cocoşesc eu.
- Nu, dragă: administrator. Eşti ori nu eşti, no? (lungit şi interogator, pe româneşte: mă, tu eşti prost, ori îţi place să-mi consumi timpu'?)

Tare, moşu'. Ori poate vrea a zice că tre' să fii bolnav ca să te bagi la administrat firme pe vremurile astea.
- Da' ce-are-a face (... mă abţin ...) una cu ailaltă?
- Are, dragă, că nu-mi apare că ţi-ai plătit asigurare privată. Uite, no  (demonstrativ: ce s-ar face nătărăii ca tine de n-aş fi io pe lume)! şi-mi arată cu degetul pe monitor nişte gândaci mici-mici.
- Oare să fie din cauză că chiar n-am plătit-o? încerc eu să simulez că chiar mă-nteresează chestiunea. Ori poate chiar din cauză că n-am deloc asigurare privată? 
- No, (paternal-obosit: jaba eşti tânăr, mă copchile, că tăt greu pricepi) ăla-i baiu', oftează Moş Piatra De La Temelia ANAFului. Nu eşti în rând cu legea, clar, dragă? N-ai, da' trebuia să ai, no!
- Nu-i clar deloc. Am asigurare de sănătate de la stat, că sunt anagajat al Universităţii, şi plătesc la ea de pe la 18 ani, la fiecare loc de muncă pe care l-am avut. Şi asta făr-o zi de spitalizare, făr-o reţetă gratuită ori compensată. Păi ar trebui să-mi dea statu' bani înapoi, nu să-mi mai ceară...
- No, dragă (cu milă şi răbdare: tu chiar eşti nărod; da' unde crezi că trăieşti?), stăi că ţ-oi spune. Aia de bugetar îi una, asta de privat îi alta. Trebuia să faci asigurare privată ca administrator de firmă, pe lângă aia de bugetar, face Moş Deducţie, aţintindu-mă peste ochelari - prin ei nu se mai putea, că i se aburiseră de la efortul intelectual-persuasiv.
- Tulai, Doamne ia-mă, mă mir eu pre limba lui. Da' di ce? Or' dacă-mi rup un picior mi le-or pune-n gips pe amândouă, unul de la stat şi unul privat? Ori de mă duc la dentist cu dureri la o măsea, mi-a scoate doo, să se bucure şi statu' şi privatu'? 
- NO! (scurt, milităreşte, amestec de indignare şi astm: pân-aciia, cu statu' nu te joci, asta-i blasfemie şi erezie!) Aşé-i legea, aşé se face. Tre' asigurare şi gata, nu ne tocmim, zbârnâie Moş Reducţie, gata să muşte din geamul despărţitor.
- Nu ne tocmim, da' n-o fac - mă ardelenesc eu la el. Amu, când s-o gătat firma, după ce s-o mai fac, că nu mai administrez nimic. N-o fac şi pace. Altceva ce mai aveţ' pe-acolo pîn ecranu' ăla?


Timp de-o juma' de secol pare că-i gata să-i explodeze ceainicul cu ochelari (mă surprind sperând ca măcar el să aibă asigurare dublă, uite că acuş-acuş o să aibă nevoie). Se răceşte treptat, cu ochii la mine, reuşind chiar performanţa de a tasta "Enter" cu arătătorul fără să privească tastatura. Încet-încet se întoarce, fumegând încă, spre monitor. Caută, caută - parcă i s-ar derula mesajul "searching, please wait" de pe o lentilă pe cealaltă. Îi tresaltă a triumf o sprânceană; mesaj clar pentru mine "no, you're in deep shit, dragă". Colţurile gurii i se întind în lateral, proteza dentară-i coboară uşor, ca maxilarul mobil al rechinilor gata să muşte, şi-mi susură, pe un ton pe care alţii ar zice "hepi valăntains dei":
- Ai de plătit încă doo trimestre de impozit forfetar... No? (acu' să te văd, pe unde franţu' scoţi cămeşa, ai?)
- NO, DRACI! - mă ia gura pe dinainte...


(va mai urma, că n-am scăpat doar cu atât) 



joi, 10 februarie 2011

Cum am devenit escroc (1)





...am crezut că-s bolnav, că am alergie sau ceva asemănător: de vreo săptămână încoace, când ies în oraş mă dor ochii şi văd roşu. Într-un târziu m-am prins şi  eu care-i treaba: se apropie Valentine's Day. Nu mai scriu nimic pe tema asta, că iar mă doare retina de la inflaţia de inimioare roşii şi roz. Strâng bani de pe la Crăciun, pe 17 îmi cumpăr o sticlă de ceva anume şi sărbătoresc acasă Ballantine's Day.


Gata, că altceva voiam să vă povestesc. V-am prins cu titlul ăsta, hai? Parcă vă şi văd cum v-aţi repezit la blog, gata să râdeţi, chiar dacă-i ţeapă... Din păcate nu-i, e purul adevăr.


(Paranteză 1 şi precizare cu dublu sens:
- pentru prieteni şi vizitatori nevinovaţi, ceea ce urmează e încă o felie de viaţă, uşor condimentată de mine pe ici-pe colo, dar în esenţă adevărată, cu o uşoară aromă de autodenunţ.
- pentru vreun eventual organ de control rătăcit pe blogul meu (să trăiţi bine, to'ar'şu organ, cu familia, vila şi bemveu' matale), ceea ce urmează e un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Că, la urma urmei, ca atare am fost tratat şi eu cam în toate ocaziile în care, din naivitate, prostie sau ghinion, a trebuit să interferez cu instituţiile statului... Prin urmare, orice asemănare cu persoane, locuri şi întâmplări reale e lucru' dreacu', mo!)


Deci: ziceam anul trecut de amărâta mea de firmă, cum a trebuit s-o-ngrop, că numai necazuri aveam de pe urma ei, mai ales de când cu impozitul forfetar, pentru care a trebuit să împrumut 500 de euro, pe care încă nu i-am returnat, să-l plătesc retro, cu drumuri de-amboulea pe la Finanţe şi Registrul Comerţului. Dacă nu ştiaţi, ia căutaţi în arhivă, pe la postările din mai-iunie 2010.


Boooon. O dizolvasem eu, dar mai rămânea de făcut etapa a doua: lichidarea la ANAF, apoi înapoi cu hârtiile doveditoare la RegCom, plus, evident, bani şi bani. Aici, la bani adică,  m-am împotmolit, aşa că nu m-am mai grăbit să umplu din nou puşculiţa statului. Ce naiba, doar era dizolvată firma, nu?


Acu', de curând, mă sună contabila cu care lucrasem: "auzi, cum merge lichidarea?"
- Ba pe loc, ba-n marşarier, mă laud eu.
- Cum, n-ai făcut-o încă? Păi de ce?
- Păi de ce n-am cu ce! Nu ştii că şi asta mă costă vreo 600? De unde, că încă n-am ieşit din coma financiară de când cu dizolvarea?
- Ar trebui să te grăbeşti, zice, că, atât timp cât eşti înregistrat la ANAF, impozitele-ţi merg înainte, inclusiv forfecarul.


Oh, căcaţ, zic, şi mă grăbesc în fuga mare s-ajung la ANAF. Nu mi-a luat mai mult de trei săptămâni, deci, la viteza mea normală de apelat la instituţii, zic că-i bine. Chiar rapid.


Rapid merge treaba şi acolo. Când mi-a venit rândul la ghişeu, citisem deja jumate de roman filosofic cu împuşcături şi maţe scoase (nu mai merg în veci pe la autorităţi fără aşa ceva în bagaj: ajută la plictiseală, face aşteptarea mai uşoară, ba-ţi mai dă şi idei utile).
Acolo,  un moşulică simpatic, pe care avusesem tot timpul să-l admir cum tastează numai cu arătătorul mâinii drepte şi se opreşte după fiecare literă tastată să se uite la monitor, ca nu cumva să greşească. Aşa m-am prins şi eu cum se face că rămăsesem singurul care mai aştepta la el; ceilalţi ori plecaseră, ori muriseră de bătrâneţe şi-i luase dricu' fără să observ.


Mi-aruncă Bunicul Naţiunii o ocheadă prin nişte ochelari atât de zgâriaţi de parcă petrecuseră zece ani pe fundul mării, cu el cu tot, şi mă ia la raport, fără grabă: No, dragă?


(Paranteză 2 pentru cei neumblaţi prin Ardealul de nord: pe aici, "no" e semnul oral de punctuaţie cel mai cel, unicul şi fără de pereche. Nu deschizi ochii dimineaţa făr-un "no" când sună ceasul, începi şi închei orice frază cu el, la bucurie, la necaz, prima vorbă pe care-o înveţi şi ultima înainte să mori e tot "no". Am nişte prieteni secui care, beţi sau treji, sunt la fel de muţi: când ridică paharul, singura urare - şi perfect suficientă, indiferent de ocazie - e "no". Apoi, e vorba cea mai plină de semnificaţii din partea asta a ţării. Pur şi simplu exprimă orice - în funcţie de variaţiile de durată, intensitate, intonaţie ascendentă sau descendentă, ritm, inspiraţie şi expiraţie -  după cum veţ' observa de-aici mai departe).


Văzând ce repede (vorba vine, că eram de vreo trei ore acolo) am ajuns să ne tragem reciproc de nodragi, şi mândru să-mi etalez talentele de sibian naturalizat în Cluj de peste 25 de ani, slobod şi eu un "no" şi-i povestesc de ce-am venit.
- No, să vedem, face, şi începe să găurească tastatura cu arătătorul, cam la viteza ritmului cardiac al unui mamut în hibernare. Dup-o juma' de eră glaciară, scapă pe nas:
- No! (pe româneşte "hopa!")
- No? (care-i baiu'?) mă-nteresez eu rezervat-politicos.
- Ai probleme, dragă, no!
- De care, no? începe să mă ia cu rece pe la spate (şi nodragi).


Îşi dă sprâncenele la o parte (eu crezusem că-i breton), mă priveşte prin telescoapele alea şi-mi expectorează o chestie complet neaşteptată:
- Îi bai cu asigurarea de sănătate, no!


(va urma, din păcate...)



vineri, 4 februarie 2011

Teleşchiopping


M-apuc de comerţ, mo. Păi ce, decât ţiganii care s-or făcut romi şi-acu se face iar ţigani are voie să vinde chestii? Ia, uitaţi ce-are mandea, eftin şi bun, adaptat la condiţiile pieţii (adică în măsura în care asta-i piaţă şi astea-s condiţii, evident), Hai, că numai astea le mai am, şi-apoi plec şi io acasă. În Congo, după cum se-anunţă că bate vântul. Deci:

Articolu' 1: Bochelari "La vie en rose" de vedere pe timp de jale. Garantat o să vedeţ' altfel şi economia, şi finanţele, şi ratele bancare, şi perspectivele de viitor (asta dacă nu vă debranşează Electrica; în cazul ăla, oricât ţi-ar fi de roz lentilele, tot negru vezi. Ştiu eu ce vorbesc...). Acu, cu viitorul nu promit nimic. Aţi văzut la radio ce vrea Ministru' Mucii, Ioan sau Nelu, cum îi zice: să include totuşi meseria dă gîcitoare & previzionistă în nomenclator, cu obligativitatea despăgubirii financiare în caz că profeţia merge bules. Mă-ntreb şi eu, aşa, ca omu': da cu astrooloagele de pe sticlă, tot aşa? Că-mi prezise una, citind din ceva ziar, câştig la Loto, şi când colo era să mă calce pe zebră maşina gunoierilor. Deci îmi datorează reportul de-atunci încoace... De proorocii meteo, ce să mai zic? Noroc că nu-i retroactivă hotărârea asta, că n-are toate televiziunile din Europa atâţia bani....
A, să nu uit: bochelarii sunt asimetrici, tre' să fii atent ce comanzi. Dacă ţii cu dom'Băsescu, îţi iei cu lentila saşie pe stânga. Dacă cu Opoziţia, atunci pe dreapta. Dacă mai ţine careva cu liberalii, am şi cu ambele lentile saşii. Şi pentru cine continuă să vadă corect, are şi căluş bochelarii, neamule. Să nu zici că nu v-am zis.

Articolu' 2, o chestie absolut necesară de-acum încolo: ghidul supravieţuitorului în ţara din care pleacă doctorii. Are şi gaură de antrenament, şi mă gândisem să adaug şi o trusă de scule. Dar n-are sens, din moment ce te-nvăţ să te descurci c-o juma' de pălincă (anestezie orală), o lamă de ascuţitoare, un capsator şi două chibrituri. Pentru mai multe şanse de succesuri, se poate combina cu articolu' 1.
  ...cum adică, "la ce două chibrituri"? Păi ţi le pui în cruce la căpătâi înainte să-ncepi, deşteptule, că nu se ştie niciodată...

Articolu' 3: apropo de plecare, uite-o treabă fără de care cine pleacă din ţară e ultimu' căpşunar: mănuşi de meseriaş la toate cele. Nu mai dau descrieri, obiectele vorbeşte de la sine.


Articolu' 4, pentru cine nu pleacă din ţară şi vrea, totuş', să reuşeşte-n carieră: trusa de limbi la purtător, tip briceag elveţian. Lungi, late, subţiri, groase, netede sau aspre, care vrei să intri-n politică, mîncaţaş, tre' să-nveţi să umbli cu ele.  Iţ ă must, vorba lu văru' Jardel, plecat în Anglia cu afaceri cu brăţări d-alea dă aur şi-ntors cu d-alea dă inox, legate cu lanţ. Primele 5 comenzi primesc un tub de lubrifiant, cadou dîn partea firmei. Gratis, că-i de furat.

Articolu ' 5, de sezon, dar-ar strechea în cine se mai sperie de încălzirea globală, şi isteria-n cine se uită la factura de gaz fără bochelari: banda autocolantă & termoizolantă cu fermoar. Io am pus-o în jurul garniturii de la uşa frigiderului - de-atunci nu mai îngheaţă mâncarea dinăuntru din cauza frigului din bucătărie. Ba, 'ntr-o noapte, am dormit cu familia înăuntru, că fermoarul are cursor pe ambele părţi. 
Se poate aplica practic pe orice: de la prohabul nădragilor, în caz de pierderea nasturilor, până la gura lui C.V.Tudor, în caz de orice. Pentru anumite apariţii de la TV, avem bandă în diverse nuanţe de roşu. Pentru zâmbetul dlui Iliescu nu ne ajunge materialul.


În fine şi la urma urmei, ultimul articol de la extragerea asta, număru' 6, adică: maşina cu motor pe bază de apă. Îmi pare cu regret să vă spun, dar, ca orice maşină ieftină şi cu consum minim, şi asta e pentru cine-şi permite. Dacă n-ai în subordine măcar 20 de iobagi, datornici, naivi sau fraieri care-au cumpărat articolu' 1 şi le place buda asta de situaţie, stai dreacu' acasă, ori mergi pe bicicletă, ori rămâi la rabla ta cu carburant scumpit săptămânal. Sau încearcă articolu' 2: e clar că ai o problemă.



miercuri, 26 ianuarie 2011

The way you screw the things you do



..sau ceva pe-acolo cântau într-o vreme UB40. Azi, o mulţime de Iubi trecuţi de 40 îl iubeşte sincer pe preşedinte şi-i cântă despre screw.
Azi e ziua ceauşescului.  De n-ar fi decedat subit (dar binevenit) în urma unei intoxicaţii masive cu plumb şi a unei scurte suferinţe care-a pus capăt uneia mai lungi (a noastră), azi ne uitam eventual la o oră de TV în plus, emisie specială, să ne vedem copiii defilând în frig, numai în cămăşile albe de poinier, cu cravatele roşii la gâturile subţiate de rahitism şi inaniţie, alcătuind pe gazonul stadioanelor, din corpurile lor anemice, mesaje gen "Ceauşescu-Pace", "Ceauşescu-PCR" şi alte cretineli. Şi toată ziua ar fi fost o măreaţă şi fierbinte odă (nu-i vorbă, Odă-i cântam şi noi la vremea noastră: O, dă-l dreacului. Aşa că grijă cu odele, dom'Bossescu, că multe din ele poate se-mplineşte).

Iar i-or pune fel de fel de bezmetici flori pe mormânt. Mă, dragilor, că sunteţi ca copiii mei, (cum zicea Leana cu oichii-n ţeava pistolului-mitralieră), dacă vi-s aşa de dragi, de ce nu mergeţi voi să le uraţi personally prinos de recunoştinţă, cald omagiu şi toate căcaturile alea cu care mi-aţi otrăvit copilăria? Hai, că pe banii statului v-ar asfalta nişte oameni de bine drumul pân-acolo; nici nu tre' să daţi vreo şpagă: a dat deja Partidul. Că de-aia avem cei mai bogaţi asfaltatori din Europa, şi asta la performanţa de a avea cele mai scurte asfaltări (mă bate gându' că cele mai multe s-au făcut ori de-a latul drumului, ori una peste alta, că altfel nu-mi explic...)

Apropo de ode care se-mplineşte: iaca, s-a-ntors muuuuult prea fericitul Anania de la pepiniera de sensibiloşi, bolnăvicioşi şi pretenţioşi români care este, de la o vreme încoace, clinica AKH din Viena. Fără succesuri, cum sunt sigur că i-ar fi dorit un anume neuron europarlamentar. Se pare că nu-i nimic de făcut. Nimic medical, adică. Probabil că urmează, cât de curând, Marele Interviu Final cu Şefu'.
...Deşi e posibil să fi dat ÎPS-ul pe la Viana de vreun medic român, plecat din ţară din cauza programului declarat al tutulor partidelor, adică exterminarea totală a ideii de om harnic şi cinstit care'-o poate duce bine din munca lui proprie. L-o fi recunoscut omu', zic, pe părintele securist şi i-o fi zis: te văd, moşule, om bătrân şi cu drag de Rai, că tare fain predicai de el în liturghiile matale; ia meri frumos acasă, nu mai sta pe-aici, că-i păcat de banii ăştia pierduţi, o mie de euro pe zi. Puteai să-i fi dat unui copil necăjit, c-aveţi destui pe-acolo, şi-n faţa Domnului sunt şi ei fix la fel de importanţi ca şi matale, dar mai lipsiţi de Jeep şi încălzire centrală. Las' că-i avea şi de-asta, cât de curând...

Apropo de plecaţi, duşi şi întorşi, închei (că mă duc şi io la o defilare cu O dă...) cu o pastilă făcută ieri pentru asociaţia Correspondances Citoyennes en Europe, care se ocupă cu studiul migraţiei europene, 
http://correspondancescitoyennes.eu/,  s-o ţineţi minte dacă vă vine-a mere.






A, şi ca să încep anul ăsta cu ceva mai serios, am demarat, la insistenţa membrilor imprudenţi şi inconştienţi ai fan-clubului meu,  un alt blog,

Acolo, numai lucrări de grafician. Curioşii sunt bineveniţi.

luni, 3 ianuarie 2011

Un nou succes al guvernului Boc: am trecut în 2011!



Eu cred  că o ţară care încearcă să prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care , stând într-o găleată, încearcă să se ridice trăgând de mâner, zicea odată Winston Churchill. Se-aude, alo, tovarăşi, acolo sus, la Guvern? Normal că nu, pentru că Să zicem că eşti un idiot. Şi să zicem că eşti membru al Parlamentului. Dar asta înseamnă deja că mă repet. Asta o zicea Mark Twain, pe care ai noştri nu l-au citit, ocupaţi fiind să-l studieze pe Voltaire: În general, arta de a guverna constă în capacitatea de a lua câţi mai mulţi bani de la o parte de cetăţeni, pentru a o da altora.

... deci, măcar o dată, Guvernul şi-a respectat promisiunile: anul 2011 a început exact în secunda de după ce s-a terminat 2010. Păi vedeţi că se poate, măi, dragă, tovarăşi, chit că nu-i decât o chestie de dimensiuni metagalactice, nu o autostradă? Cine nu crede c-au fost totuşi punctuali are la dispoziţie emisiunile gen „dacă rezistaţi să revedeţi...”. Eu nici măcar să văd n-am rezistat. În rest, tot ce mă aşteptam: la urgenţă, oameni cu sarmaua-n gât, ca anu’ trecut, cu vagi reziduuri de sânge-n alcoolu’ din vene, tot ca anu’ trecut, ba până şi bancurile proaste, manelozaurii şi comicii reşapaţi, vulcanizaţi şi imens de penibili de la TV erau tot de anu’ trecut. Ba şi de anu’ viitor, mă tem.

  • Mă uit la ştiri în 31 decembrie. Zice: profesia de astrolog si cea de prezicător vor fi recunoscute oficial în 2011. Urmează, probabil, cea de analist politic, la fel de inexistentă ca şi astea. Nici nu-i mare diferenţă. Da’s curios: pe ce criterii se va oficializa treaba asta? Are codul CAEN un capitol pentru escrocherie? Se comasează prezicerea şi ghicitul cu loteria de stat şi emisiunile gen Ştii şi câştigăm? Da’ cu ce diplome te faci astrolog, că era mai demult un domn tare ameţit la ceva emisiune TV matinală; el se pretindea astrolog şi-i ziceau toţi „domnule profesor”. Care profesor, ţară de încuiaţi, care studii, care facultăţi? Astrologii de la televiziuni, ăştia ce CVuri au prezentat la angajare? Băi, noi habar n-avem în ce prezent trăim, şi ăştia vor să transforme „predicţia” viitorului prin tabloide de doi lei în ştiinţă oficial recunoscută! Că, dacă n-o declari ştiinţă, cum poţi să-i zici? Divertisment pe banii credulului? Nu te supăra, frate?
  • Ori poate vă gândiţ’ să atrageţi bani la stat impozitând activităţile brusc legalizate de astrologie şi predicţie, ghicit în palmă, tarot şi glob de cristal? Sau speraţ’ că mama Omida ori cumnata Pupăza, Mercedesa ori Baroneasa, adevăratele regine ale magiei şi descântecului de neamuri proaste şi moşi-strămoşi, or să stea cuminţi la coadă să-şi plătească impozitele? 
  • Deci cre’ că mă apuc şi io de afaceri cu predicţiile. Ar trebui să meargă, într-o ţară de naivi care te votează după cât de frumos ştii să-i minţi. Care aflaţi unde se deschid primele facultăţi de astrologie, predicţii, profeţii, proorociri şi alte matrapazlâcuri, daţi o veste, să mă-nscriu.
  • Una caldă de tot: ministrul muncii, Botiş (nu se ştie exact care, Ioan sau Nelu), manevrând imprudent nişte petarde în noaptea de An Nou, a suferit un accident în urma căruia capul i-a fost complet desprins de trunchi. Organul nu a fost recuperat deocamdată, dar medicii ne-au asigurat că nu va fi nevoie să se numească alt ministru; domnul Botiş e la fel de funcţional ca înainte de accident, neavând afectat niciun organ vital.  
  • Nu ne lasă-n Schengen nici anu’ ăsta. Cică avem probleme cu criminalitatea organizată. Greşit, domnu’ Schengen, complet greşit. Avem o problemă mare cu organizarea, noi, românii, şi asta de la Adam, Eva şi Aprozar încoace. Deci nu ne acuzaţi de crimă organizată. Intenţii serioase am avea noi, da’ nu suntem în stare, dreacu’, să ne organizăm. O fi şi asta o vocaţie...
  • Tot de anu’ ăsta, limita maximă admisibilă a alcoolemiei s-a stabilit la două unităţi internaţionale pentru bărbaţi şi una pentru femei. Asta-i discriminare, adică nevasta are voie să bea numa’ jumate cât bărba-su? Vrem emancipare, ţară de macho complexaţi care esteţi! ...Pe de altă parte, când vezi ce se scrie despre chestiile nocive la care duce băutura, zău că-ţi vine să te laşi. De citit.
  • Mi-a plăcut, din anul care a trecut, Catalogul capitaliştilor editat de Financiarul. Spre deosebire de anterioarele clasamente şi topuri croşetate de Forbes şi Capital, ăsta-i are şi pe datornici şi rău-platnici. Chemical Brothers Micula (European Drinks, National TV), conduc detaşat cu 60 de milioane de euro, Dinu Patriciu: 309.535 euro, Zoltan Teszari (RDS, RCS, Digi): 425.822 euro, Adrian Sârbu 2.389.573 euro!!! Asta era în trimestrul III; între timp s-or mai fi adunat datoriile, că e de unde. 
Măi vere, da’ să-i fi luat pe ăştia la purecat, nu mai trebuia muls banu’ de la pensionari, mame, copii, persoane cu handicap şi uite-aşa şi hop şi-aşa. Ieşeam şi din criză, poate aveam şi autostrăzi să fugim cu toţii-n Vest, ne băteam pe burtă cu domnu’ Şenghen şi ni s-ar fi întors, Doamne fereşte, ţiganii înapoi... Noroc că n-o să se întâmple-n vecii Vestului treaba asta, pentru că barosanii şi-au cumpărat Justiţie şi-au făcut-o bordel, şi-au cumpărat Parlament, Senat, Guvern şi da, domnu’ Băsescu, chiar şi preşedinte. Toată asprimea, revolta şi severitatea de faţadă sunt ca să nu se prindă bizonu’ că de furat se fură în grup şi toţi se sprijină unu’ pe altu’. Păi câţi ani de neplată îţi trebuie ca să acumulezi datorii de 60 de milioane de euro? Când pe unu’ ca mine îl hărţuieşte Administraţia financiară pentru un rahat de 200 de lei neplătiţi la vreme? Ori Electrica care (cacofonie intenţionată, mo!) mă deconectează pentru 43 de lei la o factură? Apropo, cine caută pe net organizarea furnizării electrice la nivel naţional are ce vedea: vreo cinci producători de curent în ţară (deşi era ok şi numa’ cu unul singur, că doar sârmele au rămas aceleaşi de când s-a făcut reţeaua) şi în jur (şi chiar că-njur) de 30 (triizăci!!!) de furnizori/distribuitori. Adică care va’s’zică căpuşele care parazitează firu’ de pe o adresă de mail, eventual, şi-un cont în bancă, şi care scumpesc curentul vânzându-l fictiv unul altuia şi în final nouă, că de-aia avem cel mai scump curent din Europa post-glaciară. 

Eh, bucuroşi le-om duce toate, cincinalu’n patru ani jumate, nu? Ma gândesc să cer de la Guvernu’ să reducă nu doar concediul de creştere şi îngrijire a copilului, ci şi durata sarcinii - la trei luni, cum zicea Academia Caţavencu. Să dea Şăfu’ un decret să se salte peste grădiniţă, să se înceapă şcoala la trei ani, bacu’ să se dea la 8-9, facultatea terminată la 12, doctorat la 15. Uite-aşa am avea o şansă ca peste vreo dooj’ de ani să ne conducă nişte oameni competenţi...