luni, 20 februarie 2012
vineri, 9 decembrie 2011
luni, 23 mai 2011
luni, 4 aprilie 2011
Cum am devenit escroc (3): Info-hoţline
(Avertisment pentru care-ai zis că-s leneş: scriu de o lună la episodul ăsta, da' tot câte puţin, că n-am vreme nici de-o depresie. O să daţi, din cauza asta, de referinţe şi evenimente deja învechite şi demodate, da' n-am ce face, aşa s-au întâmplat şi aşa vi le-nfloresc şi eu. Să trăieşte!)
["Ţară de secături, ţară minoră , căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei ...
Acolo ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştri care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti ...Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală."
Acolo ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştri care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti ...Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală."
...asta a zis-o Octavian Goga, în 1916 !!!!!]
- No, care-i baiu'? mă ia senil-părinteşte Moş Obstrucţie.
- Baiu-i toată treaba asta (ANA Fură mere, ANAFurisită fie ea în veci, amin! - trebuia să mă fi făcut popă, ăştia n-au probleme cu SRL-urile, cu ochiu' dracului şi cu ANAFura ei de afacere), mă-ncălzesc eu la rezistenţe. E dusă cu pluta! Pe apa Sâmbetii! Cum drac am de plată când firma-i dizolvată (iacătă-mă-s şi versificator la nervi, no!)?
- Asta-i legea, dragă, gângureşte Moş Inducţie către o priză multiplă din perete. Probabil vorbeşte cu ea de ani de zile. Mă rog, nu-i treaba mea ce-i între ei, deşi cred că priza aia-i suflă răspunsurile, altminteri nu-mi dau seama de unde iese perla următoare: la noi (în Hanoi, mă ia rima pe dinainte), dacă sunteţi în evidenţe însamnă că exişti. Adică plăteşti, no!
[Moni i-a tras şutul final lu' Iri. Destul de tare, că la teveu îl văd cam în aer. No, Iri, cum te descurci în cădere, rămas fără paraşută?]
Plătesc, deci exist, cum ar veni. P-asta o ţine minte moşu' din vremea-n care, probabil, se plimba de vorbă cu Descartes. Oare franţuzu' o fi avut necaz cu impozitele?
- Adică ba nu plătesc, i-o-ntorc eu, creştineşte, şi pe obrazul celălalt. Firma nu mai există din primăvară, şi nu mai produce nimic - în afară de pagube - din primăvara trecută. Şi atunci de unde bani, no?
Se uită la priză. Nimic. Se uită în sus, la o gură de ventilaţie. Nimic. Se uită în jos, nu-mi dau seama la ce. O fi vreo gaură de şoarece. Asta-i de-a dreptul teleconferinţă.
- Domnu' dragă, mă ia el pe oficialiceşte, io nu ştiu (no, ţ-o rămas priza-n pană de idei, ha?), da de plătit trebe plătit, altfel nu putem mere mai departe. Fără plată nu-i lichidare, 'nţelegeţi matale? (şi nici durere, nici suferinţă, nici întunericul şi scrâşnirea dinţilor, fraiere!!!)
[Emil Boc: "la finele lunii martie putem considera că România a ieşit din criză." ...Evident, românii vor trebui să mai aştepte...]
Ei, şi-acum vine momentul meu de glorie. My turn now, Moş Seducţie. Şi nu-mi trebe nici priză. Da' oricum, mă uit în jur, să evaluez situaţia. Am rămas doar eu "civil" p-aici. În rest numai funcţionare în diverse stadii de descompunere. pe scaune tapetate, probabil, cu SuperGlue. Şi plictiseală. Şi Moş Deconstrucţie, căruia i-am pus gându' ăl rău.
-No, asta-i, cum ziceţi: fără plată nu-i necaz. Uitaţ' cum facem: vă las numărul meu de telefon, şi când găsiţi legea care prevede (chiar, cine-i cretinul ăla de-a-nceput să pronunţe "prevéderi", de s-au luat toţi retardaţii de la ştiri după el? L-aş pune să conjuge de 100 de ori verbul "a vedea" cu accent numai pe prima silabă, prozodia şi topica moşilor lui de ameţit, cu cine l-a trecut bacu' la română....) că o persoană fizică poate fi obligată să plătească din buzunar impozitele unei firme care nu mai există de 7 luni şi nu mai produce profit de un an jumate, firmă cu care respectiva persoană fizică nu mai are nimic de-a face, chemaţi-mă.
- ....no, şi plăteşti, dragă? mă abureşte Moş Reproducţie, încercând, cred, să mă hipnotizeze prin singura lentilă care-şi mai face treaba.
- Nu plătesc, no, cum să plătesc, am zis io că plătesc? Mă chemaţ', vin şi mai vorbim, mai povestim, c-a început să-mi placă (ba parcă încep să duhnesc a mucegai...)
La care, ce credeţ' că face Moş Seducţie? Nu, nu infarct, nu apoplexie, nimic de genu'. Deşi se gândeşte o vreme în tăcere, mult. Sau poate numa' tace; în două secole de muncă la ANAF înveţi o mulţime de trucuri... Se apleacă (tulai, drace, deci nu-i una cu scaunu'!) pân' la gaura din geamul coteţului de sticlă şi-mi susură, cu un ceva conspirativ în expresia ramei ochelarilor:
- Uite, dragă, cum facem. No (bagă bine la cap!): ţ-or mai vini scrisori de la ANAF; nu deschizi nimic, nu citeşti nimic. Dacă vine vr'un aviz poştal că să meri să iei scrisoare, nu meri. Ni zici nic, nu faci nic. Nu răspunzi la somaţii, nu te prezinţi la citaţii, nu plăteşti nic. Că-n doi ani de nerăspuns te desfiinţăm automat....
No. Ce poţi să-i mai nerăspunzi omului, ANAFului, lu' Dumnezeu şi lumii în general, după ce-ai plătit (degeaba, constaţi) forfetare pe-un an de zile, plus facturi, taxe, impozite, timp, energie şi nervi? Poate aveţi vreo idee, că mie mi s-au dus vorbele pe unde şi-a-nţărcat Ministerul de Finanţe angajaţii...
- Baiu-i toată treaba asta (ANA Fură mere, ANAFurisită fie ea în veci, amin! - trebuia să mă fi făcut popă, ăştia n-au probleme cu SRL-urile, cu ochiu' dracului şi cu ANAFura ei de afacere), mă-ncălzesc eu la rezistenţe. E dusă cu pluta! Pe apa Sâmbetii! Cum drac am de plată când firma-i dizolvată (iacătă-mă-s şi versificator la nervi, no!)?
- Asta-i legea, dragă, gângureşte Moş Inducţie către o priză multiplă din perete. Probabil vorbeşte cu ea de ani de zile. Mă rog, nu-i treaba mea ce-i între ei, deşi cred că priza aia-i suflă răspunsurile, altminteri nu-mi dau seama de unde iese perla următoare: la noi (în Hanoi, mă ia rima pe dinainte), dacă sunteţi în evidenţe însamnă că exişti. Adică plăteşti, no!
[Moni i-a tras şutul final lu' Iri. Destul de tare, că la teveu îl văd cam în aer. No, Iri, cum te descurci în cădere, rămas fără paraşută?]
Plătesc, deci exist, cum ar veni. P-asta o ţine minte moşu' din vremea-n care, probabil, se plimba de vorbă cu Descartes. Oare franţuzu' o fi avut necaz cu impozitele?
- Adică ba nu plătesc, i-o-ntorc eu, creştineşte, şi pe obrazul celălalt. Firma nu mai există din primăvară, şi nu mai produce nimic - în afară de pagube - din primăvara trecută. Şi atunci de unde bani, no?
Se uită la priză. Nimic. Se uită în sus, la o gură de ventilaţie. Nimic. Se uită în jos, nu-mi dau seama la ce. O fi vreo gaură de şoarece. Asta-i de-a dreptul teleconferinţă.
- Domnu' dragă, mă ia el pe oficialiceşte, io nu ştiu (no, ţ-o rămas priza-n pană de idei, ha?), da de plătit trebe plătit, altfel nu putem mere mai departe. Fără plată nu-i lichidare, 'nţelegeţi matale? (şi nici durere, nici suferinţă, nici întunericul şi scrâşnirea dinţilor, fraiere!!!)
[Emil Boc: "la finele lunii martie putem considera că România a ieşit din criză." ...Evident, românii vor trebui să mai aştepte...]
Ei, şi-acum vine momentul meu de glorie. My turn now, Moş Seducţie. Şi nu-mi trebe nici priză. Da' oricum, mă uit în jur, să evaluez situaţia. Am rămas doar eu "civil" p-aici. În rest numai funcţionare în diverse stadii de descompunere. pe scaune tapetate, probabil, cu SuperGlue. Şi plictiseală. Şi Moş Deconstrucţie, căruia i-am pus gându' ăl rău.
-No, asta-i, cum ziceţi: fără plată nu-i necaz. Uitaţ' cum facem: vă las numărul meu de telefon, şi când găsiţi legea care prevede (chiar, cine-i cretinul ăla de-a-nceput să pronunţe "prevéderi", de s-au luat toţi retardaţii de la ştiri după el? L-aş pune să conjuge de 100 de ori verbul "a vedea" cu accent numai pe prima silabă, prozodia şi topica moşilor lui de ameţit, cu cine l-a trecut bacu' la română....) că o persoană fizică poate fi obligată să plătească din buzunar impozitele unei firme care nu mai există de 7 luni şi nu mai produce profit de un an jumate, firmă cu care respectiva persoană fizică nu mai are nimic de-a face, chemaţi-mă.
- ....no, şi plăteşti, dragă? mă abureşte Moş Reproducţie, încercând, cred, să mă hipnotizeze prin singura lentilă care-şi mai face treaba.
- Nu plătesc, no, cum să plătesc, am zis io că plătesc? Mă chemaţ', vin şi mai vorbim, mai povestim, c-a început să-mi placă (ba parcă încep să duhnesc a mucegai...)
La care, ce credeţ' că face Moş Seducţie? Nu, nu infarct, nu apoplexie, nimic de genu'. Deşi se gândeşte o vreme în tăcere, mult. Sau poate numa' tace; în două secole de muncă la ANAF înveţi o mulţime de trucuri... Se apleacă (tulai, drace, deci nu-i una cu scaunu'!) pân' la gaura din geamul coteţului de sticlă şi-mi susură, cu un ceva conspirativ în expresia ramei ochelarilor:
- Uite, dragă, cum facem. No (bagă bine la cap!): ţ-or mai vini scrisori de la ANAF; nu deschizi nimic, nu citeşti nimic. Dacă vine vr'un aviz poştal că să meri să iei scrisoare, nu meri. Ni zici nic, nu faci nic. Nu răspunzi la somaţii, nu te prezinţi la citaţii, nu plăteşti nic. Că-n doi ani de nerăspuns te desfiinţăm automat....
No. Ce poţi să-i mai nerăspunzi omului, ANAFului, lu' Dumnezeu şi lumii în general, după ce-ai plătit (degeaba, constaţi) forfetare pe-un an de zile, plus facturi, taxe, impozite, timp, energie şi nervi? Poate aveţi vreo idee, că mie mi s-au dus vorbele pe unde şi-a-nţărcat Ministerul de Finanţe angajaţii...
joi, 17 februarie 2011
Cum am devenit escroc (2): No, honey, no money?
(Iacătă-mă-s din nou. Mulţam c-aţi observat pagina "galerie de imagini" şi să ştiţ' că la comentarii pe mess nu mai răspund. Ori le postaţi aici, ori le iau drept nule şi neavenite). Deci:
- Da' ce, vi se pare că-s bolnav? mă cocoşesc eu.
- Nu, dragă: administrator. Eşti ori nu eşti, no? (lungit şi interogator, pe româneşte: mă, tu eşti prost, ori îţi place să-mi consumi timpu'?)
Tare, moşu'. Ori poate vrea a zice că tre' să fii bolnav ca să te bagi la administrat firme pe vremurile astea.
- Da' ce-are-a face (... mă abţin ...) una cu ailaltă?
- Are, dragă, că nu-mi apare că ţi-ai plătit asigurare privată. Uite, no (demonstrativ: ce s-ar face nătărăii ca tine de n-aş fi io pe lume)! şi-mi arată cu degetul pe monitor nişte gândaci mici-mici.
- Oare să fie din cauză că chiar n-am plătit-o? încerc eu să simulez că chiar mă-nteresează chestiunea. Ori poate chiar din cauză că n-am deloc asigurare privată?
- No, (paternal-obosit: jaba eşti tânăr, mă copchile, că tăt greu pricepi) ăla-i baiu', oftează Moş Piatra De La Temelia ANAFului. Nu eşti în rând cu legea, clar, dragă? N-ai, da' trebuia să ai, no!
- Nu-i clar deloc. Am asigurare de sănătate de la stat, că sunt anagajat al Universităţii, şi plătesc la ea de pe la 18 ani, la fiecare loc de muncă pe care l-am avut. Şi asta făr-o zi de spitalizare, făr-o reţetă gratuită ori compensată. Păi ar trebui să-mi dea statu' bani înapoi, nu să-mi mai ceară...
- No, dragă (cu milă şi răbdare: tu chiar eşti nărod; da' unde crezi că trăieşti?), stăi că ţ-oi spune. Aia de bugetar îi una, asta de privat îi alta. Trebuia să faci asigurare privată ca administrator de firmă, pe lângă aia de bugetar, face Moş Deducţie, aţintindu-mă peste ochelari - prin ei nu se mai putea, că i se aburiseră de la efortul intelectual-persuasiv.
- Tulai, Doamne ia-mă, mă mir eu pre limba lui. Da' di ce? Or' dacă-mi rup un picior mi le-or pune-n gips pe amândouă, unul de la stat şi unul privat? Ori de mă duc la dentist cu dureri la o măsea, mi-a scoate doo, să se bucure şi statu' şi privatu'?
- NO! (scurt, milităreşte, amestec de indignare şi astm: pân-aciia, cu statu' nu te joci, asta-i blasfemie şi erezie!) Aşé-i legea, aşé se face. Tre' asigurare şi gata, nu ne tocmim, zbârnâie Moş Reducţie, gata să muşte din geamul despărţitor.
- Nu ne tocmim, da' n-o fac - mă ardelenesc eu la el. Amu, când s-o gătat firma, după ce s-o mai fac, că nu mai administrez nimic. N-o fac şi pace. Altceva ce mai aveţ' pe-acolo pîn ecranu' ăla?
Timp de-o juma' de secol pare că-i gata să-i explodeze ceainicul cu ochelari (mă surprind sperând ca măcar el să aibă asigurare dublă, uite că acuş-acuş o să aibă nevoie). Se răceşte treptat, cu ochii la mine, reuşind chiar performanţa de a tasta "Enter" cu arătătorul fără să privească tastatura. Încet-încet se întoarce, fumegând încă, spre monitor. Caută, caută - parcă i s-ar derula mesajul "searching, please wait" de pe o lentilă pe cealaltă. Îi tresaltă a triumf o sprânceană; mesaj clar pentru mine "no, you're in deep shit, dragă". Colţurile gurii i se întind în lateral, proteza dentară-i coboară uşor, ca maxilarul mobil al rechinilor gata să muşte, şi-mi susură, pe un ton pe care alţii ar zice "hepi valăntains dei":
- Ai de plătit încă doo trimestre de impozit forfetar... No? (acu' să te văd, pe unde franţu' scoţi cămeşa, ai?)
- NO, DRACI! - mă ia gura pe dinainte...
- Nu ne tocmim, da' n-o fac - mă ardelenesc eu la el. Amu, când s-o gătat firma, după ce s-o mai fac, că nu mai administrez nimic. N-o fac şi pace. Altceva ce mai aveţ' pe-acolo pîn ecranu' ăla?
Timp de-o juma' de secol pare că-i gata să-i explodeze ceainicul cu ochelari (mă surprind sperând ca măcar el să aibă asigurare dublă, uite că acuş-acuş o să aibă nevoie). Se răceşte treptat, cu ochii la mine, reuşind chiar performanţa de a tasta "Enter" cu arătătorul fără să privească tastatura. Încet-încet se întoarce, fumegând încă, spre monitor. Caută, caută - parcă i s-ar derula mesajul "searching, please wait" de pe o lentilă pe cealaltă. Îi tresaltă a triumf o sprânceană; mesaj clar pentru mine "no, you're in deep shit, dragă". Colţurile gurii i se întind în lateral, proteza dentară-i coboară uşor, ca maxilarul mobil al rechinilor gata să muşte, şi-mi susură, pe un ton pe care alţii ar zice "hepi valăntains dei":
- Ai de plătit încă doo trimestre de impozit forfetar... No? (acu' să te văd, pe unde franţu' scoţi cămeşa, ai?)
- NO, DRACI! - mă ia gura pe dinainte...
(va mai urma, că n-am scăpat doar cu atât)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
