Imuni la bunul simţ

Ziceam ceva de imunitate şi de cât de prost a fost ea înţeleasă la noi. Adică noi am înţeles-o prost, iar alţii au aplicat-o în folosul lor.

 Citez de pe site-ul Adunării Naţionale a Franţei - doar e ţara care a dat lumii Declaraţia Drepturilor Omului - http://www.assemblee-nationale.fr/connaissance/immunite.asp : "On qualifie d'immunité parlementaire l'ensemble des dispositions qui assurent aux parlementaires un régime juridique dérogatoire au droit commun dans leurs rapports avec la justice afin de préserver leur indépendance. Le souci de concilier la nécessaire protection de l'exercice du mandat parlementaire et le principe de l'égalité des citoyens devant la loi a conduit à distinguer deux catégories d'immunités : l'irresponsabilité et l'inviolabilité".

În mioritica contemporană (cacofonia a fost strict intenţionată, să fim bine înţeleşi): Se numeşte imunitate parlamentară ansamblul dispoziţiilor care asigură parlamentarilor un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun în raporturile lor cu justiţia în scopul de a le menţine independenţa. Preocuparea de a pune de acord protecţia necesară a exercitării mandatului parlamentar şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii a dus la distingera a două categorii de imunitate: iresponsabilitatea şi inviolabilitatea.

 Boooon. Înainte să trec mai departe, semnalez două chestiuni: imunitatea e derogatorie, scuteşte adică, de consecinţele unor abateri de drept comun (droit commun), în nici un caz de cele care ţin de dreptul penal. De fapt, şi astea civile sunt limitate, o să vedeţi în ce fel.

 Reiau: "L'irresponsabilité, immunité absolue, soustrait les parlementaires à toute poursuite pour les actes liés à l'exercice de leur mandat. Elle est établie par la Constitution dont l'article 26, dans son premier alinéa, dispose « qu'aucun membre du Parlement ne peut être poursuivi, recherché, arrêté, détenu ou jugé à l'occasion des opinions ou votes émis par lui dans l'exercice de ses fonctions ».
 Adică:  Iresponsabilitatea (imposibilitatea de a trage la răspundere) sau imunitatea absolută îi sustrage pe parlamentari de la orice urmărire pentru acte legate de exercitarea mandatului lor (sublinierea îmi aparţine). Zice Constituţia, Art. 26, alineatul 1: "nici un membru al Parlamentului nu poate fi urmărit, căutat, arestat, deţinut sau judecat pe baza opiniilor sau voturilor emise de el în exerciţiul funcţiunii".

Clar, nu?  Imunitatea (iresponsabilă) înseamnă să fii protejat de (şi NUMAI de) consecinţele opiniilor şi voturilor tale de parlamentar. Adică să nu fii hărţuit pentru părerile tale, cea ce mi se pare corect. În nci un caz nu îţi permite să-ţi dai salarii de nesimţit, diurne de dinozaur, cheltuieli discreţionare şi pe care nu trebuie să le justifici decât cu o declaraţie pe propria răspundere "da, să trăiţi, am cheltuit 30,000 de euro, dar declar că a fost numai în scop patriotic. Punct." 
Zice mai departe că iresponsabilitatea acoperă toate actele care ţin de funcţia parlamentară. Evident, accidentele rutiere comise în stare de ebrietate, cumpărarea nejustificată de maşini scumpe sau perdeluţe de birou de 5.000 euro perechea, cocoţarea neamurilor (proaste) în funcţii inutile şi bine plătite, licitaţiile preferenţiale şi şpăgile de stat nu intră în parohia asta.

 Mai departe, tot din carte: "L'inviolabilité tend, quant à elle, à éviter que l'exercice du mandat parlementaire ne soit entravé par certaines actions pénales visant des actes accomplis par les députés en tant que simples citoyens. Elle réglemente les conditions dans lesquelles s'exerce l'action pénale pour les actes étrangers à sa fonction".
Deci, inviolabilitatea tinde să evite ca exercitarea mandatului parlamentar să fie împiedicată de anumite acţiuni penale vizând acte săvârşite de către deputaţi în calitate de simpli cetăţeni (adică în afara perioadei în care îşi exercită mandatul). Ea reglementează condiţiile în care se exercită acţiunea penală pentru acte străine funcţiei.

S-a reţinut, da? Adică inviolabilitatea asta NU elimină, ci reglementează acţiunile penale împotriva unui parlamentar care comite infracţiuni în timpul lui liber şi în afara Parlamentului - adică în timpul în care nu telefonează câte 6 ore la prieteni, nu joacă Solitaire pe laptopuri de 1.000 euro, nu urmăreşte filmuleţe porno pe site-uri cu plată (din banii tăi şi-ai mei), nu votează la 6 mâini în numele şi cu cartelele colegilor absenţi (vorba pipicantropului Dan Iosif care, din fericire, a încetat să mai facă umbră pământului şi ruşine ţării: Votez la câte mâini vrea muşchii mei, bă!), pe scurt, în afara "programului de muncă".

Ajunge. Vă las să faceţi comparaţii de situaţii. Dar nu mă pot împiedica să cred că începutul sfârşitului statului de drept în România s-a produs odată cu votarea originalei noastre imunităţi parlamentare. Asta a transformat Parlamentul şi Senatul în două borcane cu miere la care s-au adunat toate muştele de căcat, cu neamu' lor cu tot.