Schizoelectrica Blues. Autodenunţ

...pentru că, dacă v-aţi închipuit că trece anu' ăsta fără să mai păţesc eu ceva, atunci se cheamă că v-aţi băgat deştele-n ochi pân' la cot. Nu vă condamn, că la fel am făcut şi eu. Până ieri.

De fapt, luni, 13 decembrie, a început povestea. Pe la vreo 11 jumate mi se stinge tot prin casă. Becuri, prize, TeVeu, calculator, frigider, tot, ce mai. Petrec un sfert de oră instructiv-educativ luând, cu lanterna-n dinţi, toate cele patru siguranţe din panoul electric, verificând şi binecuvântând în surdină, ca popa. Nimic. Nici siguranţe arse, da' nici lumină - Nu-i lumină nicării, zice Grigore Leşe. De unde-o fi ştiut?

Concluzia - normală, în altă ţară: pană de curent. Mă duc la cursuri, că m-aştepta lume. Mă-ntorc pe la vreo două jumate. Tot beznă, da' vecinii aveau di tăti. Mă rog, de slană şi cârnaţi n-am întrebat, numa' de curent. Aveau.

Dau să caut pe net un număr de telefon de la Electrica. Nimic, evident. Calculatorul merge mai bine cu curent, decât fără. Al meu era fără. Mă duc la preş-ul de bloc să-l întreb dacă ştie vreun număr. Nu ştie. Mă-ntreabă "da' la siguranţa generală te-ai uitat?"
- Care? fac eu. Aia pe tot blocul n-are cum fi arsă.
- Nu, măi, sunt siguranţe exterioare pentru fiecare apartament în parte.
Apare şi administratorul. Mergem la panoul de siguranţe. A mea era deşurubată şi pusă pe un pervaz. Îl binecuvântez de toate rudele de gradul I pe cretinul care se joacă la siguranţe. O înşurubez la loc. Am curent. 
- Eşti în întârziere de plată? zice preş-ul.
- Habar n-am, da' mă duc să întreb, fac eu.


Şi mă duc. Ieri. Că la mine salariul trece doar în tranzit spre alte locaţii. La Electrica dau, ca de obicei, de o casieră uitată acolo de prin vremea războiului de independenţă. Mă anunţ, mândru, că vreau să plătesc nişte facturi mai vechi. Nu c-aş vrea neapărat. Cred că niciunul din cei care plătesc n-o fac de bună voie.
Se uită în monitor. Lung. Probabil încă învaţă să citească. Apoi, către mine, cu aerul ăla satisfăcut, de mâţă hibernată într-un sertar cu naftalină timp de 500 de ani, gen "haţ, te-am prins": - Sunteţi debranşat. Din data de 13.
Flutur din gene către ea: - Zău? N-am băgat de seamă. Şi azi e 16, deci bănuiesc că m-aş fi prins dacă rămâneam trei zile pe-ntuneric.
- Aveţi curent? îi ies ei ochii prin ochelari.
- Am, dară, mă fălesc eu. Ba şi gaze (de tensiune, colici şi migrene nu-i mai zic).
- Nu se poate, îi iese la suprafaţă sfânta indignare proletară. La noi figuraţi ca debranşat. N-aţi mai plătit de patru luni.
- Asta cu guvernul tre' discutat, o consolez eu. Nenorociţii aruncă banii pe iluminatul de Crăciun, şi salariul meu e în moarte clinică.
- Dar cineva v-a debranşat! intră ea în fibrilaţie.
- Eh, o fi uitat, că pe la mine n-a ajuns, mă prefac eu îngrijorat. (Las' să-l curenteze pe imbecil, că merită). Eu venisem să plătesc facturile mai vechi, că la cea mai recentă tre' s-aştept să se-nvechească. Numa alea vechi devin interesante.
Normal că-mi ignoră complimentul mascat la adresa vechiturilor.
- Tre' să plătiţi taxa de reconectare, mârâie. Sau toarce, e greu de spus. Mai întâi taxa, şi după aia facturile.

- Păi cum vă spuneam, eu curent am, aşa că de ce ar trebui să mă consider debranşat? gânguresc eu.

Trece o şefă. Sfinxul de la casierie se întoarce spre ea: - Şefa, domnul e debranşat şi nu vrea să plătească reconectarea. 
Între timp, lumea de la patru cozi făcuse linişte. Timp de câteva minute bătusem Ştirile de la ora 5 la capitolul audienţă.
- Las' că vine el să plătească, face Şefa, apoi mă vede şi se prinde că eu sunt duşmanul naţiunii şi mă ia la lătrat: - Di ce nu vreţi să plătiţi?
- N-am zis că nu vreau, îi zâmbesc cât pot eu mai inocent, dar acum ideea colegei dumneavostra mi se pare din ce în ce mai bună. Chiar, de ce-aş plăti taxa aia cât timp nu sunt deconectat? Sau tre' să plătesc mai întâi deconectarea, să vină careva să-mi taie firele, şi abia apoi să vin să plătesc reconectarea? Sau să scriu mai întâi o cerere de deconectare?

... Clar, n-are umor. Probabil ăsta e unul din criteriile obligatorii de angajare. Şi-am mai făcut-o şi "colega" subalternei. Crimă. Urmează pedeapsa.
- Domnu', noi n-avem vreme de de-astea. Sunteţi deconectat şi punct. La noi aşa apare.


Cum s-ar zice, aşa spune calculatoriul, realitatea mai ducă-se naibii.


- Da' de unde ştiţi, că n-aţi fost la mine să verificaţi? încep eu tactica de învăluire. Aţi putea la fel de bine să mă declaraţi mort, deşi stăm de vorbă, doar pentru că aşa vă apare pe monitor. Păi aşa puteţi să vă jucaţi oricând la calculator, să declaraţi pe oricine "deconectat" şi să-l puneţi la plată. Pe de altă parte, omu' pe care l-aţi fi trimis mi-ar fi sunat la uşă, m-ar fi anunţat că cu regret sunteţi obligaţi să mă deconectaţi, mi-ar fi sigilat tabloul electric şi mi-ar fi spus să vin încoace cu... cât ziceţi că-i taxa aia?


Glorie & victorie. Harpia se ambalează.
- Păi sunt vreo 70 de lei deconectarea, domnu', şi reconectarea la fel. Şi nu cred că vine careva să vă sigileze nimic. Eventual vă scoate siguranţa.


Gata, ăsta-i momentul meu de extaz. M-apuc să râd în gura mare. Toată lumea tace şi cască ochii şi urechile.
- Ha, haaaaaaaa! Adică îmi intră în bloc unu' care nici măcar nu sună la interfon la mine, se furişează la tabloul electric, scoate siguranţa şi pleacă fără să mă anunţe ce-a făcut, şi dumneavoastră numiţi asta "procedura de deconectare şi reconectare" şi vreţi 140 de lei pentru o "procedură" pe care o poate executa orice imbecil care a văzut vreodată o siguranţă fuzibilă? Chiar dacă am întârzieri de plată, tre' să admiteţi că asta nu-i profesionalism, "doamna". E comedie de amatori!

...şi dă-i şi râzi. La asta mă pricep. Am fost actor şi clown, ce naiba!


Casierei i s-au aburit ochelarii, iar Şefa e-n pragul unui colaps nervos.
- Dacă nu plătiţi taxa de reconectare nu vă mai emitem facturi, încearcă o ieşire onorabilă.
- Şi asta-i de rău? contrez eu. Că mie mi se pare de bine. Adică , eu nu mai plătesc, că n-am facturi, da' cum o să justificaţi consumul de curent din treişpe şi pân la anu' dacă eu sunt oficial deconectat? Şi cine-l plăteşte, dacă eu nici nu exist în evidenţe? Poate doamnele şi domnii care stau acum la cozile vecine?


Normal, doamnele şi domnii bombăne că nu, nici vorbă. Îi înţeleg: nici eu n-aş plăti. Şefa se umflă ca-n reclamele la drojdia de pus în aluatul de cozonaci.

- Nu aşa se pune problema. Nu plătiţi, nu vă reconectăm. Şi mai sunt şi alte feluri de a rezolva.
- Oh, sunt convins. Uitaţi numărul meu de telefon, adresa o aveţi deja. Dacă vine, totuţi, omu' ăla care umblă la siguranţe, anunţaţi-mă din timp, să-l aştept cu doi-trei reporteri. O să ne distrăm. Până atunci, dacă doriţi să mă împiedicaţi să-mi plătesc facturile restante, vă rog să o faceţi în scris, sau să vă anunţaţi Şefa (aia mare, mă gândesc că tre' să fie cineva în vârful întregii şandramale) că doresc o audienţă. Oricum, am de gând să scriu o scrisoare deschisă conducerii Electrica despre procedurile folosite. Şi, dacă va trebui să plătesc, măcar să ne distrăm de banii ăia, ce ziceţi?


Nu zice nimic. Îi face semn casierei să-mi accepte plata facturilor. Le salut politicos, cum mă ştiţi, şi plec.


Acu, mă gândesc să scriu repejor scrisoarea aia la Electrica, că nu ştiu cât m-o ţine siguranţa sau când apare călăul.


Azi la prânz, când am început să scriu, m-am uitat la ceas. Era 12.48 şi afară, pe stradă, becurile de pe stâlpi ardeau în prostie, nevinovate.