marți, 21 decembrie 2010

Schizoelectrica Blues. Loazele câştigătoare.




Am impresia, citind comentariile şi aprecierile la adresa îndemânării mele de povestitor, scenarist, etc., că cel puţin o parte dintre voi presupune că ce povestesc eu pe-aici e inventat, rezultatul fanteziei mele unice, debordante şi geniale. Regret (şi am toate motivele pentru asta), dar nu-i aşa. Toate cele povestite sunt întâmplări reale, aventuri şi păţanii ale unui român în ţara lui. Ce-i drept, le mai înfloresc eu, transform nişte imbecili în personaje, le înfrumuseţez vorba şi vocabularul şi le dau un farmec la care nici n-ar putea visa. În rest însă, tot ce vă spun eu pe-aici chiar se întâmplă. Şi cu Registrul Comerţului, şi cu Finanţele, şi cu alte aberaţii care în scumpa noastră patrie sun deja banalitate. Dac-aş inventat ce scriu, m-aş scoate basma curată, învingător în toate cele, ceea ce nu e cazul. De data asta chiar am luat-o peste bot. 

Deci, ieri mă prezint din nou la casierie. N-am trimis încă nimic la şefimea electrică, pentru că vreau să-mi plătesc şi factura pe noiembrie, să fiu în ordine. M-aşez la capătul dinspre stradă al unei cozi de cel puţin 20 de nefericiţi şi până-mi vine rândul apuc să citesc juma' de carte (nu merg niciodată nepregătit la chestii d-astea). La ghişeu, tot mâţa de la naftalină. În aceeaşi postură, cu aceleaşi haine. Nu mă şochez, mi se-ntâmplă şi mie să uit acelaşi tricou câte-o săptămână, da' mă bate gândul că face cumva parte din mobilier. O scot ăştia din priză seara, sau o lasă pornită şi peste noapte? Doar eu plătesc curentul, nu?


- Săr'na, fac, şi-mi spun datele. Se uită iar, lung, pe monitor şi-mi arată un canin:
- Sunteţi deconectat. V-am mai spus.
- Vă pare bine? mă-nteresez eu (n-am canini de calibrul ăla, aşa că nici nu-ncerc). Mie-mi merge curentul tot înainte. Nu v-am mai spus?
- Tre' să plătiţi, punctează, scurt şi  tare.
- De-aia sunt aici, mă arăt eu de acord. Să ştiţi că nu mă lasă conştiinţa să dorm noaptea, şi ziua n-am vreme.
... v-am zis că ăştia n-au umor? ah, ok, nu mai insist.
- Deci, reconectarea şi deconectarea, susură ea, vizibil îmblânzită. Păcat că n-are cum să dureze, pen' că am veşti proaspete, pe care i le şi servesc:
- Nu, doar ultima factură, mă hlizesc ca un elev bucuros că i-a picat întrebarea la care ştie răspunsul.
- Da' tre' şi reconectarea, îmi trage două apostrofuri dintr-o suflare.
- Tre', nu tre', acu' mă-nteresează factura (te-am tăiat! trei apostrofuri!)
Oftează din greu, gen "da' înceţi la minte mai sunteţi voi, ăştia", îmi eliberează chitanţa, ia banii. Şi tot nu se lasă.
- Da' să ştiţi că tre' să vorbiţi cu şefa, că poa' s-aveţi probleme (tot trei. Joacă tare).
- Pă' vorbesc, dacă tre', numa să-mi ziceţi un' dau de ea, al'fel nu mă descurc (patru! eat this!)


Mă-ndrumă din vorbe, cu o lejeră urmă de frustrare, spre ghişeul şefei de tură. Un mamifer mic şi rău, genul de pekinez care te muşcă de gleznă fără avertisment. Îi spun care-i treaba, se uită pe monitor (cre' că ăştia, dacă nu adorm şi-acasă privind la un monitor, se visează noaptea cu ochii-n sticlă, plănuind răutăciuni pentru noi, ăştialalţii) şi mă mârâie scurt.
- Sunteţi deconectat.
- Ba nu-s, doamnă, nu mă las eu. În afară de-o siguranţă defectă, pe care am rezolvat-o, n-am probleme cu curentul.
- Aici apare că sunteţi.
- Şi dacă dintr-o întâmplare vă apare acolo că-s mort, n-are importanţă că stăm de vorbă, eu tot mort rămân, nu?
(Are şi mai puţin umor decât subalterna. Cam 5,328% din cât ar avea un pui congelat).
- Domnu', n-are rost să discutăm. Pentru neplata facturii din septembrie sunteţi deconectat. Tre' să plătiţi.
- Păi acum sunt la zi cu toate plăţile, şi deconectarea aia de care tot spuneţi n-a avut loc ; de ce-aş plăti-o, că n-am comandat-o?


Şi-acum vine bomba număru' unu. Se uită la mine ca la unu' deja mort - că tot am adus vorba -  şi scuipă scurt, în timp ce notează într-un registru, de pe facturile pe care i le-am arătat, numele şi adresa.
- Degeaba sunteţi la zi acum. În noiembrie a fost emis un avertisment şi în 13 decembrie aţi fost deconectat.
Doamne, e surdă! Sau autistă. Poate şi asta e o condiţie de angajare. Sau de avansare.
- N-am fost, doamnă, decât în evidenţele dumneavoastră fictive. Nici acum nu sunt.


...Şi bomba număru' doi.
- O să fiţi, domnu'. Mâine vine angajatu' şi vă sigilează contorul, îl dă jos şi rămâneţi deconectat până când plătiţi, şi după aia până când ajunge echipa de reconectare. 
Nu-mi vine să cred: cucoana mă ia la şantaj, verde-n faţă. Uite, de-aia e şefă în timp ce altele sunt doar casiere. Sau clienţi. E prima oară în viaţa mea când regret că nu-mi pot trimite soţia şi copiii undeva la lumină, căldură şi curent până rezolv treaba asta, c-aş merge bucuros până-n pânzele albe. Dar am promis acasă că nu fac gură mare. Oricum, se pare că nici n-am cu cine. Unde să faci tărăboi? Care televiziune sau ziar s-ar interesa de aşa ceva, dacă nu apar silicoane sau scandaluri cu sex în grup?

Întreb, ca să fiu sigur: - Deci dumneavoastră îmi spuneţi acum că am de plătit o deconectare care n-a avut loc, plus o reconectare care nu va avea loc, pentru că dacă nu, chiar o să aibă loc. Am înţeles bine?


Nu mai pierde vremea cu fineţuri, îmi lansează scurt şi direct în freză bomba numărul trei.
- Dacă nu plătiţi vă deconectăm.
Pe scurt şi în clar, dacă vrei război de uzură, te priveşte. Noi avem timp, avem chef, avem răbdare, şi orice-ai face tot la mâna noastră ajungi. N-avem argumente, dar pârghiile de forţă sunt în mâna noastră şi, orice-ai face tu, tot sistemul câştigă, fraiere.


Şi gata, asta a fost. Nu vă povestesc senzaţia aia de înfrângere, de amăreală în fundul gâtului, de-ţi vine să îngropi lumea în fiere. Cui n-a trăit-o i-o spui degeaba, şi cine a experimentat-o n-are nevoie de explicaţii, şi nici să i-o aminteşti.


Plătesc 140 şi ceva, deconectare, reconectare. Mă simt deconectat. Relaxat. Reconectat. 
Ies. Faţada sediului Electrica din Cluj e plină de beculeţe care ard, ziua-n amiaza mare. 

Aici sunt banii dumneavoastră.





9 comentarii:

Galeata cu Pixeli spunea...

Te pui cu kafkienii astia de dupa ghisee...curat teatru absurd ce se intampla acolo.

Graphite spunea...

Cum să-ţi spun, GPx, ăştia ne văd nu ca pe clienţi, ci ca pe oi. Cum dă una să iasă din turmă, cum o altoieşti cu ciomagul. Treaba oilor, a noastră adică, e să fie mulse, tunse şi tăcute, să nu întrebe nimic şi să meargă unde li se spune, chiar dacă acolo e prăpastia.

Galeata cu Pixeli spunea...

Cam asa e. Totul acolo se intampla pe principiul: institutia e suverana si atotputernica, astfel ca, obligatoriu, oricare ar fi situatia, cel ce vine acolo trebuie sa se transforme subit intr-unn obiect care trebuie mutat-aranjat numai in conditiile impuse de ei.

Exista insa si situatii in care clientul e de-a dreptul oligofren. Parca pe unii de la ghiseu ii inteleg. Cand ai de-a face cu 20-30 din astia pe zi, nu mai ai apetit pentru nuante.

Graphite spunea...

Şi asta-i drept. Din cauza asta nu prea putem generaliza sau despărţi lucururile în alb şi negru. Eu, nefiind genul de client mofturos şi cârcotaş, sunt predestinat să devin paratrăznret. Pe cineva tre' să se descarce şi oamenii ăia...

CostelBD spunea...

Un Craciun Fericit!
Costel

baricada spunea...

Am certitudinea că am mai trecut prin tăvălugul ăsta de sentimente la tine pe blog: am râs ca un nebun, apoi, după ce am realizat absurdul, mi-am dat în cap cu tastatura... Nu mai e nici o speranţă de reabilitare morală dacă şi la voi, în Ardealul cel încă nevirusat, Miticii şi Miticele au prins a-şi pune cu obrăznicie budigăii şi fustele-n cap...
Românie, hai sic(tir) transit gloria mundi!..

Anonim spunea...

trist... foarte trist...

că se întâmplă ceea ce povestești și că nu ai ce face, atâta timp cât depinyi de jegurile astea ordinare...

poate o veni și vremea aia în care oamenii să numai depindă de bișnițarii curentului, gayului, apei, etc....

Sărbă(u)tori fericite!

Anonim spunea...

ăăă, scuze!

când apare un y ne la locul lui, e vorba de z. ciudat sistem ăsta...

Graphite spunea...

Baricada & Răzvrătit, mulţumesc pentru comentarii. Într-adevăr, nu e prima dată, şi nici ultima n-o să fie. Avem, ca naţie, vocaţia haosului şi a călcatului pe reguli şi principii. Hai să ne fie bine şi de-acum încolo!