Impotenţi din tată-n fiu

Am fost dus, da' (mi-) am revenit. Cu veşti bune.

• sâmbătă, la un drum de trei ore cu maşina, între Dej, Beclean şi oarece sate din zonă, am văzut trei înmormântări în mai puţin de două ore. Aud cumva că nu-i veste bună asta? Este, şi încă din două direcţii. Unu: programul de austeritate demarat la 1 iulie începe să dea rezultate vizibile, şi 2 sau Be, unii deja au găsit modalităţi de a trage chiulul.
• Că veni vorba de asta, mi-au plăcut la nebunie imaginile cu viitura viitoare de la Galaţi. Lume multă, voluntari, studenţi, armata, cre' că numa poliţia călare şi paza de coastă lipsea. Toţi lucrau la digul ăla. Toţi veniţii adică, pentru că la terase şi cârciumi era plin de gălăţeni care beau bere şi chibiţau. Mă bate gândul că oamenii ăia şi-au rezervat locurile din timp, să admire viitura, dar, ştiind pe ce lume trăiesc, nu se mai dădeau duşi de acolo, să nu găsească la întoarcere scaunele ocupate de alţii.
• La 1 iulie s-a aplicat măsurili de solidaritate. N-a mai ieşit nime-n drum cu pancarta. Erau toţi la supermarket încă de cu o zi înainte, să cumpere produse la TVA-ul vechi. Să vedem în 15, la salarii.
• A, de unde titlul? Îmi zicea acum o vreme un preot catolic, extrem de plin de dreptatea şi puritatea credinţei lui: "Celibatul preoţilor este soluţia optimă, orice-ar zice oricine, crede-mă. Noi, catolicii, avem experienţa asta. Suntem celibatari de generaţii întregi, de la papă la preot". "Ah, celibatari din tată-n fiu, deci", am zis eu. Oricât de incredibil v-ar părea, n-a râs deloc.
• Şi-acum mă uit la incapabilii noştri profesionişti care ne conduce pre noi. La domn' preşedinte, care se supără cînd i se spune adevărul şi-i face mincinoşi pe cei disperaţi. Care lui nu-i place calitatea învăţământului, care e slabă, deci profesorii nici măcar salariile alea mici nu le merită. Corect, dom' preş, numa şcoalele private e soluţia, care-a dat produse româneşti înalt performante până-n Parlamentul European. Prietenii ştiu de ce. Şi cine. Şi cât.
• Apoi domn' Boc, care vrea, dar nu poate. Asta deşi partidul îl împinge de la spate. Adică din toate direcţiile, că de-aia stă omul pe loc, în ciuda aplauzelor şi ovaţiilor fanilor săi. Bocofani adică. ...Aud cumva o voce din ultima bancă întrebând cum s-ar numi fanii Dlui Boc dacă acesta s-ar chema Moc? Da' ce-s eu, Teleenciclopedia, să le ştiu pe toate? Încercaţi la Carmen Hara. Sau la Hare Krishna.
• Pe scurt, suntem tot mari şi tari. Impotenţa de a conduce ţara se moşteneşte, dar cărămida de bătut în piept a rămas la fel de mare, de la Herodot încoace. Un document arheologic recent o atestă din nou, în caz c-ar mai fi fost cazul. Vedeţi mai jos.