Piticantropii

Vorbeam  aseară (joi) la Radio Cluj despre ce face ţara asta pentru plătitorii de taxe (şi ce nu) şi am apucat să povestesc câte ceva din peripeţiile mele pe la Registrul Comerţului. După aia s-au arătat destul de mulţi interesaţi de detalii (comentarii, genialităţi şi agerimi daţi aici pe blog, băieţi, aşa cum fac cele trei zâne bune: Vrăji, PowerPrafGirl şi Daniela – mulţumesc, doamnelor – nu tot pe mess, trântorilor), aşa că uite story-ul lui Elice în Ţara Minciunilor.

Deci: acum vreo 6 ani, mă găsesc să înfiinţez un SRL, împreună cu prietenul Richard, englez, naiv şi prost la fel ca mine (da, chiar şi englez la fel ca mine, că s-a făcut ţăran român de câţiva ani buni). O editură, să ne tipărim ţicnelile scrise de el şi desenate de mine. Şi să strângem banii necesari din traduceri (el) şi ilustraţii (eu). Ba chiar am scos CDuri cu muzică irlandeză în interpretare proprie.

Ok, a mers cum a mers până anul trecut, la impozitul forfetar. Un mare căcat, pentru cine întreabă. Am întrebat şi eu, de-aia ştiu. Păi cum naiba stabileşti impozit fix pornind de la cifra de afaceri 0,00 lei şi obligi omu’ să plătească, indiferent dacă-i merge treaba sau nu??? Din ce şi de unde să scoată banii ? (... m-am gândit eu la un răspuns, da’ nu-l scriu aici. Întrebaţi tot la Mama Omida, că ea-i scutită de impozite!)

• (Observaţie lingvistică: „forfetar” fine de la forfait - crime, penalty, from Old French forfait, past participle of forfaire, to commit a crime, act outside the law – zice Dicţionarul Oxford online. Adică eşti tu, micul şi idiotul întreprinzător, pus să plăteşti un impozit de pedeapsă pentru o infracţiune – evaziune fiscală, să zicem – de care eşti considerat din oficiu vinovat, fără dreptul de a te apăra! Şi asta într-un sistem juridic dominat de prezumţia de nevinovăţie de care se bucură toţi cocalarii / parlamentarii până la dovedirea vinovăţiei, adică de Sfântu’ Aşteaptă!)

De prin iunie 2009 tot încerc să suspend activitatea firmei. Nu merge, zice Registrul Comerţului, decât cu toate dările spre stat plătite, şi fără datorii. Eu încerc să mă abţin – nu de alta, da’ nici n-aveam banii ăia, şi nici să-i fi avut nu-mi venea să-i dau aşa, de-a-mboulea.

Trece anul, vine Să trăiţi bine 2010 plus un teanc de somaţii (ba suprapuse, ba alternând cu cele de la BCR) ameninţând cu tribunalul comercial şi executarea silită. Eu, nefiind tribun ca ăla cu spume la gură şi eşarfă albă pe post de dungă roşie, încerc să evit tribunalele. Împrumut prin februarie 500 de euro şi mă duc de plătesc impozitul pe anu’ trecut. Apoi, fuguţa cu ţâdula doveditoare la RegCom (nu-i mai scriu numele întreg, că mă enervez la creieru’ nervilor capului, draci faliţi!!!) unde o Miss Clasa Muncitoare, sesiunea 1950, îmi aruncă printre ochelari, monitor şi strungăreaţă un „Staţi să vă dau lista cu ce acte tre’ s-aduceţi”...

Nu m-am prins eu ce vroia care va să zică „Staţi” ăla, decât muuuult mai târziu...

Va urma. Ăăăăăă, la poza asta n-am trucat nimic. E reală şi autentică. Şi la subiect în cazul de faţă.