Jurnal de balamuc (6): Neuronul transmisibil

....pentru că am impresia, tre’ să recunosc, că mamiferele (ceva mai apreciativ n-am găsit, scuze) care te conduc din vina ta de român naiv par să dispună, toţi, de un singur neuron utilizabil (utilizabil, asta e frumos spus) pe care şi-l pasează de la unul la altul când e vorba să iasă pe sticlă. Şi bietul organ nu mai face faţă.

În vremea asta în care n-am scris (îmi cer scuze celor care n-au putut dormi din cauza asta, da’ tre să recunosc că sunt atât de ocupat să încerc să rămân în viaţă încât şi de respirat respir mai rar, din lipsă de timp. Supravieţuirea asta o să mă omoare într-o zi...), vrând-nevrând am tot luat notă la cine se află neuronul, că n-ai cum să nu-i auzi. Dau drumul la bandă:

• Ministrul de finanţe eructează (râgâie, pentru cine citeşte mai mult poze) tot mai frecvent expresia „creştere negativă”. Mi-a intrat în obişnuintă să mă simt tot mai bine când îl aud. Băi, e de bine: nu scădem, creştem negativ! Mi-aş da ăia 25% din salariu pe care mi i-au tăiat să-l văd pe omu’ (asta se numeşte eufemism) ăsta într-un avion, eventual în Air Fâss One, cu toţi ăilalţi, şi să le spună comandantul de zbor, numa-aşa, în joacă: Dhagi tovahăşi şi phetini, ce-aţi simţit adineauri nu e phăbuşire. Staţi liniştiţi la locuhili voasthi: e ascensiune negativă!

• Apoi ia neuronu’ conu Videanu şi-mi zice: mai ia-ţi, bă, o slujbă, nu sta cu mâna întinsă la Guvern după bani! ...bine le mai flegmează nebunaticul. Nici n-ar fi rău, să-mi iau io pe lângă bişniţul cu marmuri şi-o slujbuşoară de bugetar. Ministru al Economiei, de exemplu: mi-aş economisi banii (folosindu-mă de-ai voştri) m-aş scoate din foame şi v-aş da lecţii de spirit întreprinzător, fraierilor de doctori care tre’ să vă decideţi: ori la stat ori la privat şi până atunci hai, căraţi-vă din ţară, că de-aia aţi murit la revoluţie. A, şi fraierilor de profesori, că v-a pus dreacu’ să staţi cu burta pă carte în loc să învăţaţi să faceţi un şpriţ la dom’ preşedinte, că i se uscă gura de cât vă dădăceşte părinteşte spre binele vostru. Hai, marş la înc-o muncă; ia, daţi meditaţii private şi apucaţi-vă de evaziuni fiscale, c-am refăcut legea ANI şi tre’ s-arătăm corupţi la popor. Bun, şi studentu’ să treacă la făcut şaorme că nu din carte se trăieşte, v-o spune Videanu lingând ciolanu. Ceva mai nesimţit n-am auzit chiar de mult: să-ţi reproşeze că stai cu mâna întinsă ca milogul-n poarta guvernului tocmai unu’ care e plătit din banii munciţi de tine. Nu de el. Adică te face sărăntoc bătându-se cu palma peste buzunarul în care ţine banii tăi. Păi n-are dreptate? Nu eşti tu cam fraier şi nedescurcăreţ?

• Şi-ncă una, tot din aceeaşi cutie de rezonanţă: ar putea, el, fără probleme, trăi din 1500 de lei, cu soţia şomeră şi-un copil la facultate; deci, care din public zici că nu poţi faci fiţe, te’n Carpathian Garden de mofturos. .....M-a lăsat înmărmurit de admiraţie. De marmură m-a făcut, ce mai! Era bun să predea la Dicovery tactici esenţiale de supravieţuire urbană despre cum te descurci cu 1500, unora care după scurtarea bugetară rămân cu 700, din care 400 datorează băncilor. Mult mai bun decât ca ministru, aia-i clar!

• Mai vreţi? Mai are bipedul politic iluminări şi agerimi. Ia de-aici: „Eu am muncit câte 20 de ore pe zi înainte să ajung ministru”. Na! Astfel grăit-a oxiurul (limbric, adică, pentru care-aţi fost bolnavi la ora aia de biologie, pupa-v-ar preşedintele pe voi de chiulangii). Mă băiatu’, cum zicea Toma Caragiu, ăia care lucrează dooj’dă ore pe zi nu fac nici burdihan de manelist, nici dos de mezelăreasă şi nici guşă de guşter îngrăşat din mulsul banului public. M-aş bucura să Videa-l-am şomer, întreţinut de nevastă cu 1500 de lei lunar, măcar până revin salariile la ce-au fost, dacă nu mai mult decât atât. Adica până spre Sfântu’ Aşteaptă, după cum arată barometrul din buzunarul în care-şi ţine Videanul ceasu’ cu cuc, termometru, leduri şi 7 melodii, inclusiv Jingle Bells în chineză.

• Berceanu a prins scurt neuronul din voleu, acum vreo două săptămâni: "Eu am fost, foarte ca turist (observaţi eleganţa exprimării, asortată perfect la expresia aia de nutrie visătoare pe care-o ştim cu toţii, deja prea bine; atât de bine încât am prefera să uităm de ea, măcar vreo sută de ani, în tomberonul pentru rebuturi al istoriei naţionale), într-o bluză, în maşina mea personală, săptămâna trecută, pe Transfăgărăşan. Şi mi-am rupt maşina în două. Şi discutam cu soţia că dacă n-aş fi fost eu ministrul transporturilor, l-aş fi înjurat pe ministrul transporturilor tot Transfăgărăşanul, de pe o parte până pe cealaltă" (Realitatea TV). Haideţi, măi dragă, nu lăsaţi omu’ (asta-i deja hiperbolă, ştiu dintr-un film cu Bud Spencer) sărac de-njurături. Am înţeles, el nu poate, că-i în exerciţiul disfuncţiunii. Uraţi-i ceva de dulce timp de vreo şase luni, chiar dacă n-aţi rupt nimic pe Transfăgărăşan.

• Bun, are o scuză: neuronul era deja epuizat. Îl folosise pâna la extenuare ministreasa turismului şi dezv... şi aşa mai departe. Prea departe, dacă vreţi o părere de amator. Eu m-am prins că ceva-i putred încă din aprilie, când s-a dus să dea semnalul de deschidere la serbările „Paşte în Bucovina”. Bre, să dai tu în public liber la păscut, ăsta nu-i semn de criză lungă?

• Acu’, ce-o fi păscut pe-acolo, ce nu, hopa după snoava cu sigla, ca păduchele din baie: "Toată această controversă are şi efecte pozitive, pentru că au dus la creşterea notorietăţii brandului de tursim. Nici dacă am fi plătit, nu ar fi fost aşa mare promovarea". Adică scandalul siglei e o reclamă bună pentru ţară, şi nu s-a prins nimeni în afară de dumneaei. Băgaţi la cap, luaţi exemplu şi nu vă mai plângeţi de ţiganii din Franţa, de violatorii de bancomate şi spărgătorii de babe, de scandalurile de corupţie şi balamucul din Parlament, de chiulangii, analfabeţi, mojici şi mitocani; fac şi ei reclamă ţării, şi nici nu cer plată mare în comparaţie cu cât a costat sigla aia.

Şi-aşa mic cum rămăsese, şi stors şi stressat şi nervrotic, a ajuns săracu’ neuron şi sub calota preşedintelui. Staţi puţin şi ascultaţi, lângă boi v-alăturaţi şi-altădată-i mai votaţi:

• În Sănătate sunt bani, dar se face risipă. Asta-i soră bună cu “aici sunt banii dumneavostră. Luaţi-vă adio de la ei!” Adică şmenarul de medic şi escroaca de asistentă, câte una la fiecare sută de pacienţi, ăştia pradă banii, de n-apucă inspectorii, consilierii ministeriali şi şefii colegiilor de medici şi Ordinului asistentelor să pună şi ei bani de-o parte pentru un amărât de Jeep (al treilea), pentru programul Prima casă din judeţul unde n-aveam încă, pentru un team-building în Caraibe sau Bahamas ori pentru termopane la sediul cel nou, care nu se poate finaliza până nu li-s gata viloaiele. Infirmiera e de vină, că ea are firmă de import de aparatură medicală, ea sună la cutare secretar de stat, care după alte trei telefoane aranjează cumpărarea unui aparat de care spitalul n-are nevoie, dar pentru care se aruncă sute de mii de euro pentru că aşa s-a cerut “de sus”. Mă rog (ba mă şi crucesc), nu se aruncă banii ăia, se folosesc. Păi de-aia se blochează posturile în Sănătate, să nu se mai umple spitalele de lipitori de-astea. Şi dacă nu se schimbă caloriferele, nu se montează termopane şi nu se repară acoperişul e pentru că cine-i în temă n-a găsit încă cui să-i cadorisească licitaţia pentru treaba asta.

• Şi încă una, că bietul neuron a dat în autism, de-atâzta uzură: să  nu se mai plângă profesorii de leafa mică; uite, Tătucul câştigă, calculat la cât munceşte, mai puţin pe oră decât un profesor. Bă, stai, te uiţi (chiorâş), asculţi la el şi zici că nu-i adevărat. A venit Apocalipsa, a trecut, numa’tu nu te-ai prins. Ţara asta-i condusă numai de eroi care muncesc între douăzeci şi treizeci de ore pe zi. Şi şezutul pe budă tot în slujba ţării este (se ştie că acolo vin cele mai bune idei, zicea Homer Simpson... sau Freddy Krueger, nu-s sigur, că eu cu filosofii şi filosofiile nu le prea am). Asta e, nu-i merităm, nerecunoscători ce suntem. Ar trebui să fim condamnaţi la emigrare, toţi, pedepsiţi să plecăm din ţară, să rămână numai Videanu, Berceanu, Băsescu, Udrea şi Cocoş, Vanghelie şi ceilalţi super-eroi. Să vedeţi ce Land of Choice, ce Carpathian Garden ar face ei aici dacă nu i-am tot deranja noi cu prostii gen alocaţii, medicamente şi locuri de muncă. Vorba cântecului pionieresc, “erori au fost, erori sunt încă / şi-or fi în neamul românesc etc.”

Ia, şi nu mai tot întrebaţi de Lenuţa aia mică, acolo în spate. Nu, n-are Sida. Adică are, da nu cum credeţi voi, perverşilor. Şi, dacă vreţi să ştiţi, e cea mai tare: ea , ca să vorbească, n-are nevoie nici măcar de neuronul ăla. De nici unul, de fapt. Poate perfect fără.