...că numai aşa mai poţi privi şi înţelege chestia asta, ca pe un spectacol absurd & ridicol în rezervaţia-azil cu bizoni demenţi din grădina carpatină.
Autorităţile rumegă, de mult, talentul pervers de a ne duşmăni fiindcă suntem încă în viaţă şi ne permitem obrăznicia de a prefera încă să ne cumpărăm mâncarea, cu inflaţie, scumpiri şi TVA mărit cu tot, în loc s-o căutăm prin tomberoane (nu vă alarmaţi, ajungem şi acolo). Că nu ne lăsăm, spre binele nostru colectiv, exterminaţi de profesioniştii pe care d-aia i-am aburcat acolo şi-i ducem în spate, tot mai grei şi graşi de la un mandat la altul, indiferent de cine conduce. Nu le-a spus nimeni că doar un parazit tâmpit îşi ucide gazda?
Bugetarul musteşte, transpiră şi pute de talentul apatic şi (b)ovin de a se lăsa jumulit, călcat în picioare şi anvelope, strivit sub ştampile şi parafe, tuns-ras-frezat de ultimii bani, cocoşat de legi şi decizii care par scoase dintr-un experiment nazist de rezistenţă la decimare, umilit de ştirile cu case, conturi, averi, guşi şi burţi ale aleşilor neamului prost, prostit adică şi tâmpit de discursurile televizate între două serii de manele, politice sau nu, între ştiri cu hoţi obraznici şi copiii lor aroganţi; de talentul (de rapsod popular, nu alta) de a protesta anemic, la o bere, o cafea sau o apă, toate din ce în ce mai plate. & chioare.
Privatul şi-a câştigat şi el dreptul la talentul nerod de a fluiera a pagubă în timp ce-şi vede efortul, munca şi realizările anulate de un cretin cu împuterniciri de la stat, de un analfabet arogant cocoţat pe-un fotoliu de inspector şi de a încerca, cu toate astea, căpos precum cârtiţa care sapă în beton armat, să mai mişte ceva, să mai facă ceva, sperând, ca fraierul care este, c-or să-l ţină puterile să mai care un an în cârcă haita de lipitori oficiale, înhămat în acelaşi timp la căruţa căreia tot ei îi pun frână în timp ce pariază între ei cât mai rezistă idiotul din jug.
Furnizorii en gros şi en detail de păreri despre orice de la tocşouri se bucură şi ei de talentul, preţuit la ora asta, de a şti şi a spune totul despre nimic, de a diseca la nesfârşit "situaţia", de a emite consideraţii detaliate despre cum am ajuns aici şi ce-ar trebui făcut ca să scăpăm (asta contează cel mai puţin; ce naiba, e mult mai fascinant să analizezi cum ai ajuns în groapă decât să faci planuri cum să ieşi de acolo; cauzele şi vinovaţii, ca întotdeauna la noi, sunt mai importanţi decât soluţiile). Evident, în afară de sportul naţional de a "arunca cu căcat în ventilator" (zicea Mircea Dinescu, demult) nu iese nimic. Decât un calcul simplu de valoare: trăgând linie sub intrările şi ieşirile din ţară, rezultă că-n vara asta am dat câte trei medici pe fiecare ţigan repatriat. Din fericire, ăştia veniţi, adică aduşi, pleacă înapoi. Din păcate, ăia plecaţi nu se mai întorc. E normal: sunt doar scârbiţi, nu şi proşti.
Cu toţii, ca societate, fermentăm într-un talent nativ şi o înclinaţie genetică de a răbda, de a ne face că nu vedem, de a ne supune oricărei legi şi hotărâri. oricât de cretine, de a tăcea ca şi cum a nu conştientiza un lucru l-ar face să existe mai puţin. Deja, aflând despre oameni morţi de foame în casele lor, despre pensionarii care îşi aşteaptă moartea în toamna şi iarna asta, despre tatăl din Bârlad care şi-a dat cei trei copii unui centru de plasament pentru că nu mai avea cu ce să-i hrănească, despre seringi de unică folosinţă spălate şi refolosite în spitale, despre nou-născuţi copţi la foc mocnit, scumpiri, restricţii şi interdicţii manifestăm sindromul "bine că n-am păţit-o eu", ne tragem capul între umeri şi ne vedem de drum, sperând ca la următorul colţ de stradă sau de viaţă, când o fi să lovească iar întâmplarea, să fim destul de şterşi şi de anonimi încât să trecem neobservaţi şi să ne uităm seara la ştiri cu bucuria secretă a participantului la o înmormântare, că nu-i el cel din sicriu. Nu încă.
Iaca ce spuse ieri Putin, Marele Licurici: toate manifestaţiile neautorizate vor fi împrăştiate făcându-se uz de bastoane. Pac în cap. A uitat să spună, la cât e de ocupat, că autorizaţii nu se mai dau. Sau dacă da, se retrag în momentul începerii manifestaţiei. Deja miroase a hoitul lui Stalin pe-acolo.
Noi suntem norocoşi, zici, fraiere. Stai, liniştit, de luna viitoare se impozitează şi norocul.
Un comentariu:
criminal mo! :))))))))))
Trimiteți un comentariu